Călin Geambaşu a obţinut custodia fiului său

18 mai 2020   Vedete

Călin Geambaşu a obţinut custodia fiului său Davin. Artistul s-a războit timp de doi prin tribunale cu Angelica Cadar, logodnica sa, dar, într-un final, a câştigat.

“După doi ani de procese şi alte reclamaţii false ce aveau rolul de a mă şicana, a sosit acum redactată hotărârea definitivă prin care Tribunalul Ilfov îi respinge lui Angi toate apelurile formulate împotriva mea, ca fiind nefondate. Angelica Cadar m-a dat în judecată degeaba. A atacat fără raţiune, fără dovezi, fără nimic. În faza finală de Apel nu a cerut nicio literă despre copil, cu toate că iniţial Procesul l-a deschis chipurile pentru el. La final a cerut doar aspecte materiale. Sentinţa? Invers: are de dat bani. Pe lângă faptul că domiciliul minorului a fost stabilit la tată şi că a fost obligată prin Lege să plătească pensie alimentară, nu a primit nici măcar program de vizită la copil”, a scris C[lin pe o pagină de socializare.

Artistul promite că nu va îngrădi relaţia dintre ea şi copil. “Ca tată iubitor şi om bun, încurajez normalitatea emoţională. Chiar şi pe durata Procesului avem sute de poze sau filmări în care suntem îmbrăţişaţi şi petrecem timp frumos cu toţii. Eu o voi susţine în continuare şi o voi sprijini cu orice are nevoie, aşa cum am procedat în toţi aceşti ani”.

Mai multe