Carmen Brumă împlinește azi 45 de ani. Ce plan are vedeta pentru anii ce vor urma
Cu o poză sugestivă, superba brunetă care excelează în sport, sănătate și cum să ai un corp de invidiat și-a anunțat planurile de viitor.
Carmen Brumă se ține de o frânghie, aluzie amuzantă la celebra vorbă românească, ”se ține bine la anii ei”. ”Azi : 45. Planuri de viitor: să mă țin bine”, a scris bruneta fanilor săi.
Și o, da! Cât de bine se ține Carmen. Vedeta face astăzi 45 de ani și este cunoscută deja ca o expertă în viață sănătoasă. Multe femei au ales să aibă încredere în ea să le modeleze corpurile, dar mai ales, obiceiurile.
Fiindcă nicio dietă nu va avea rezultate concrete și de durată dacă schimbările nu se fac la un nivel mult mai profund.
Carmen Brumă, ca un reprezentant veritabil al zodiei Taurului, este foarte constantă. Zilele când avea probleme cu greutatea sunt de mult uitate, căci vedeta s-a confruntat cu supraponderabilitatea doar în adolescență. Foarte consecventă, a știut secretul de a-și menține silueta, lucru foarte dificil pentru multe femei care se confruntă cu problemele de siluetă.
Bruneta a revenit în televiziune și-și oferă sfaturile prețioase de nutriție în emisiunea MediCool, alături de Dr. Mihail Pautov, dar și la Hello Chef.
Carmen Brumă ne-a acordat anul trecut, tot în luna mai, un interviu exclusiv. Iată ce ne-a dezvăluit în legătură cu sentimentele pe care le are, odată cu înaintarea în vârstă: ”Orice om conştient are nelinişti, întrebări, gânduri fireşti legate de trecerea timpului. George Pruteanu, pe care am avut norocul de a-l avea invitat într-o emisiune, mi-a zis o chestie care sintetizează foarte bine înaintarea în vârstă: „Bătrâneţea începe de când începi să te temi de ea.“ Legat de intervenţiile estetice în 2021 e ca şi când m-ai întreba dacă am un chibrit la dispoziţie pentru a face focul, îl folosesc sau prefer să ciocnesc două pietre până obţin o scânteie. Eu prefer chibritul...”
De asemenea, am rugat-o să facă și câteva recomandări. Ce alimente consideră că este obligatoriu să se regăsească în frigider, dacă vrem să avem o siluetă impecabilă şi să ne păstrăm şi sănătatea în acelaşi timp.
”Legume diverse cu accent pe cele care se coc în sezonul respectiv, ouă, carne din surse curate şi sigure de la animale crescute în aer liber, lactate integrale, seminţe, apă, fructe. E foarte important şi cum gătim aceste alimente. Fiertul, prepararea la abur, germinarea, coptul la cuptor, slow cookingul sunt modalităţi sănătoase şi favorabile păstrării unei greutăţi ideale.”, a fost răspunsul lui Carmen Brumă.