Carmen Brumă, total dezamăgită de plaja din Mamaia: ”De pe faleză aproape că nu mai vezi marea, nisipul a dispărut!”
Mamaia a suferit o transformare neaşteptată şi nedorită de mulţi. Marea s-a îndepărtat, fiindcă plajele au fost lăţite, iar acum Litoralul pare de nerecunoscut.
Aceeaşi senzaţie a avut-o şi Carmen Brumă, care aflată cu treabă la mare, în weekend-ul care tocmai s-a încheiat, a postat pe contul său de Instagram: ”Am venit la mare ( Mamaia) să susţin un workshop şi m-am dus să văd plaja. De pe faleză, aproape că nu mai vezi marea, nisipul a dispărut , e înlocuit de pietriş, şezlonguri nu mai sunt, iar dacă ai copii mici cu nevoi urgente, degeaba te cazezi la un hotel pe plajă... Am plecat spre casă”, a încheiat dezamăgită Carmen Brumă.
Multe voci acuză noua faţă a plajei de la Mamaia şi dispariţia facilităţii apei mici la mal. Până să se facă această transformare, trebuia să mergi mult prin apă ca să ajungi la un nivel mai înalt. De asemenea, operatorilor economici nu li s-a permis montarea şezlongurilor, ele vor putea fi găsite abia după 1 iulie.
Rămâne de văzut cât de primitoare va rămâne staţiunea cu turiştii săi.
Foto: Instagram