Cătălin Măruţă şi Andra, aniversare inedită pentru David
Cătălin Măruţă şi Andra au ales să îşi sărbătorească fiul într-un cadru restrâns, doar alături de familie. David a împlinit, ieri, nouă ani.
"Vom ţine mereu minte această zi de naştere. Doar noi şi un tort. Nici nu avem nevoie de mai mult să fim fericiţi, doar suntem împreună şi suntem sănătoşi. La mulţi ani, David! Mulţumesc că mă faci să vad lumea altfel în fiecare zi. Sărbătorim în cerc restrâns, dar nu contează. Important este că suntem împreună! Te iubim!'', a fost mesajul postat de Cătălin Măruţă pe o reţea de socializare.
Andra crede că David a împrumutat multe dintre calităţile ei.
"E băiatul meu, îmi seamănă mult şi îmi aminteşte zilnic cum e să fii copil, să crezi că totul e posibil, să visezi, să îndrăzneşti. Datorită lui mă bucur mai mult de fiecare clipa. Azi îl sărbătorim simplu, cu un tort. Dar nu ne plângem. Suntem cei mai fericiţi! Nici el nu vrea niciun cadou. Doar să fim toţi sănătoşi!", a adăugat artista.