Ce actor român îl va juca pe soţul Pamelei Anderson într-o miniserie?

16 decembrie 2020   Vedete

Starul de 38 de ani este în negocieri pentru a-l interpreta pe Tommy Lee într-o miniserie

Veşti bune în vreme de pandemie de la Sebastian Stan (foto jos), actorul născut la Constanţa care s-a mutat la 12 ani la New York cu mama sa, reuşind ulterior să-şi construiască o carieră în industria americană de film. Sebastian se află în discuţii pentru rolul rockerului Tommy Lee într-o miniserie dedicată zbuciumatului cuplu pe care acesta l-a format cu Pamela Anderson. Producţia va cuprinde momentele frumoase, dar şi episoadele scandaloase ale relaţiei lor, cum ar fi faptul că o filmare în care cei doi făceau sex în luna de miere a fost făcută publică. Se anunţă, aşadar, o miniserie condimentată şi întrebarea este cine o va juca pe Pamela? Pentru acest rol este avută în vedere actriţa Lily James (foto jos). Printre producătorii miniseriei care va avea 8 episoade se numără şi Seth Rogen - însă Pamela şi Tommy nu sunt implicaţi în acest proiect.

Celebra blondă s-a căsătorit cu bateristul formaţiei Motley Crue în februarie 1995, la doar 96 de ore de la momentul la care îl cunoscuse. Nunta a avut loc pe plajă, Pamela fiind în bikini. Din acest mariaj s-au născut fiii Brandon şi Dylan. În timpul tumultuosului lor mariaj, Lee a fost arestat şi condamnat la 6 luni de închisoare pentru violenţă domestică. Cei doi au divorţat în 1998 - pentru ca în 2007, Pamela să declare că a făcut sex de mai multe ori cu Tommy după divorţul lor. Anul următor, el chiar declara că încearcă să-şi refacă relaţia - dar încercarea n-a avut sorţi de izbândă. Incidentul cu filmarea partidei de sex din luna de miere s-a petrecut după ce înregistrarea le-ar fi fost furată din casă. Pamela a dat în judecată compania care a distribuit filmuleţul, dar ulterior ea şi Tommy Lee au renunţat la proces, încheind o înţelegere financiară extrem de avantajoasă.

Foto: Instagram, Getty Images

Mai multe