Ce face Laura Bretan la 4 ani de când a câştigat "Românii au talent". A terminat liceul şi conduce o maşină de zeci de mii de euro

26 iunie 2020   Vedete

Am văzut-o la "Românii au talent" şi de atunci suntem fermecaţi de vocea ei, de talentul deosebit pe care îl are. Chiar şi în plină pandemie, viaţa Laurei Bretan a mers înainte, a absolvit liceul şi a primit din partea părinţilor cel mai frumos cadou. 

În 2016, Laura Bretan a cucerit România. A urcat pe scena de la Pro TV şi a impresionat cu vocea ei superbă. Deşi locuieşte în Chicago, tânăra artistă iubeşte România. Tocmai de aceea, în această perioadă, ea urma să suţină o mulţime de concerte în diverse oraşe de la noi. Ea ar fi trebuit să aibă un turneu de 18 spectacole, în 18 oraşe din ţară, însă evenimentele s-au amânat din cauza pandemiei de coronavirus. Aşadar, la patru ani de când a câştigat show-ul "Românii au talent", ea continuă să facă muzică. 

Este un artist complet! Recent, ea a împlinit şi 18 ani. Pe 7 aprilie, Laura Bretan a avut parte de o serbare în familie, dar departe de România, în Chicago, SUA. A primit  un tort cu marţipan, de pe care nu au lipsit lumânările cu cifra 18. Surpriza a venit abia la absolvirea liceului. Despre ce e vorba?

Părinţii i-au făcut un cadou minunat aristei. Laura Bretan a primit o maşină, una de zeci de mii de euro. S-a lăudat cu ea pe reţelele de socializare! Se vede cât e de fericită!

Laura Bretan a câştigat show-ul "Românii au talent", de la Pro TV în 2016

Artista de 18 ani a devenit cunoscută în România în 2016, când a câştigat show-ul  "Românii au talent". Laura Bretan s-a născut la Chicago, pe 7 aprilie 2002. Încurajată de mama ei, Laura a început să cânte în biserică încă de când avea patru ani. La cinci ani, a început să cânte la pian, participând şi câştigând nenumărate concursuri şi emisiuni de televiziune.

Foto: Facebook

Mai multe