Ce schimbată e astăzi fosta soţie a lui Adrian Pintea

9 iunie 2020   Vedete

A fost prietenul, confidentul, marea ei iubire, iar plecarea lui i-a lăsat un gol imens în suflet. L-a întâlnit pe Adrian Pintea  când avea doar 16 ani, dar relaţia lor sentimentală a debutat când ea doar 20 de ani. La scurt timp s-au şi căsătorit. Au trăit împreună şapte ani de iubire intensă, dar într-o zi visul s-a terminat. Astăzi, la 14  ani de la plecarea marelui actor, Lavinia e fericită alături de Larenţiu, un tânăr medic, şi e total schimbată.

"Am întâlnit, de-a lungul celor aproape 40 de ani pământeni, deopotrivă oameni care mi-au pus piedici, m-au discreditat fără a mă cunoaşte personal, m-au ignorat când le-am solicitat ajutorul, m-au respins sau s-au purtat grosolan, lipsit de tact şi bună măsură, dar mai ales, sunt norocoasă să fi cunoscut şi interacţionat cu oameni providenţiali, oameni buni si generoşi fără urmă de ipocrizie, oameni binefăcători pentru destinul şi viitorul meu şi al celor din jur, oameni Îngeri Veghetori. În timp, nu am înfruntat alţi oameni decât în numele unui adevăr, al unor valori în care cred, am "pedepsit" doar prin cuvinte, nicicând vulgare sau grosolane, rostite da, fără oprelişti, doar pentru că mi-am dorit conştiinţa împăcată. Am refuzat mereu ceea ce nu corespunde unui set de exigenţe foarte simple de altfel. Cred cu tărie că nu trebuie acceptat sub nici o formă compromisul. N-am facut-o până acum şi nu o voi face nici de acum înainte. Da, am nevoie de dreptate, am nevoie de repere morale în viaţa mea personală şi mai ales în cea profesională, pentru ca altfel rezultatele activităţii noastre sunt condamnate din start. Automultumirea, docilitatea, obedienţa, acceptarea compromisului înseamnă moarte, infarct, sincopa, ca să rămânem la termeni medicali. Am un dispreţ total faţa de stăpânirea, supremaţia absolute în anumite instituţii. Devin mai revoltată de ceea ce se întâmplă astăzi cu o parte dintre bunii mei colegi, profesionişti disciplinaţi, exacti, doxa de carte, ajunşi acum într-o condiţie nedemnă. Asta este de neiertat. Oameni competenţi, bine pregătiti sunt neglijati în mod vinovat, ruşinos şi inexplicabil. Mărturisesc, am trecut recent printr-o perioadă dificilă, am pornit un " război moral", am poposit într-un soi de " gara de foc" şi sunt mândră că am putut păşi mai departe. E minunat că mi-am putut rebalansa valori personale, în special cele care se referă la relaţiile cu oamenii din jur, cu rudele mele, la relaţiile cu colegii mei, cu oameni aflaţi în poziţii cheie (factori decizionali), la relaţiile cu lecturile mele de ani de zile. Victimele acestui "razboi"-cutremur sufletesc, au fost câteva iluzii cum că unii oameni sunt frumoşi, demni şi verticali, şi mai ales relaţii de prietenie care nu erau deloc reale aşa cum credeam în mod profund. Mi s-a oferit însă şansa de a înţelege destul de bine ce înseamnă recompensa pe care o oferă, se pare, Dumnezeu oamenilor nedreptăţiţi de oameni", spune Lavinia pe Facebook.

Mai multe