Ce spune Machine Gun Kelly despre Megan Fox, care l-a părăsit pe Brian Austin Green pentru el

25 septembrie 2020   Vedete

Prezent la Howad Stern, Machine Gun Kelly, artistul despre care multă lume a auzit prima dată datorită legăturii sale cu Megan Fox, a făcut pentru prima dată confesiuni despre acest subiect

MGK a vorbit cu această ocazie despre noul lui album, Tickets to my downfall, dar şi despre viaţa lui personală. Pentru că cele două planuri s-au împletit, iar el spune că s-a îndrăgostit de Megan Fox în timp ce lucra la acest album, aceasta fiind prima lui experienţă adevărată legată de iubire. "După ce am făcut mare parte din album, m-am îndrăgostit pentru prima dată. A fost prima oară când am fost complet deschis în faţa ideii de a iubi. Nu spun că nu credeam că aşa ceva poate exista. Dar nu am ştiut ce înseamnă dragostea adevărată până când privirea mea şi a ei nu s-au întâlnit!" Atât de puternică a fost legătura între Megan şi MGK, încât a provocat un adevărat scandal, actriţa de 34 de ani despărţindu-se din acest motiv de Brian Austin Green, cu care are trei copii şi cu care este căsătorită din 2010. De altfel, cea mai recentă postare a lui Megan de pe contul ei de social media arată că actriţa are aceleaşi sentimente faţă de MGK, scriind: "Inima mea îţi aparţine".

Foto: Instagram

Mai multe