Chef Florin Dumitrescu s-a luat de cântat. Cine l-a inspirat
Florin Dumitrescu jonglează cu preparatele în bucătărie, dar are şi abilităţi vocale, iar când pasiunea pentru cântat se întâlneşte cu pasiunea pentru gătit, se naşte o piesă. Aşa s-a întâmplat în cazul lui.
“Într-o dimineaţă, în timp ce eram în duş şi mă pregăteam să merg la filmări am început să fredonez piesa lui Adi Despot de la Viţa de vie, Praf de stele. Pe măsură ce cântam îmi veneau în minte complet alte versuri decât cele originale, care erau legate strict de bucătărie. Am continuat cântatul şi când am ajuns la platou, le-am spus colegilor ce idee mi-a venit, iar ei au plusat şi au zis “Ce-ar fi să facem toată piesa aşa, să filmăm chiar şi un videoclip. L-am sunat imediat pe Adi Despot să îi spun ce idee mi-a venit şi să îi cer dreptul pentru a folosi linia melodică. Ziua respectivă am fost greu de suportat pentru că unde eram eu se auzea şi piesa, în fiecare pauză am stat şi am scris versuri. A fost foarte mişto pentru că toată lumea era implicată şi mai venea cu câte o idee. Versul despre colegii mei, Bontea şi Scărlătescu a fost cel mai greu de scris. Aş fi avut atât de multe de spus despre ei, că îmi trebuiau 3 piese, aşa că mi-a venit Cristina în ajutor şi l-a scris ea. În ultima zi de filmare a audiţiilor am organizat şi un mini-studio de înregistrare pentru că timpul nu îmi permitea să plec de acolo nici măcar o oră şi aşa s-a născut această piesă şi acest clip care marchează lansarea celui de-al optulea sezon Chefi la Cuţite, a povestit chef Florin Dumitrescu.
Chefi la cuţite revine la Antena 1, luni, 7 septembrie, de la ora 20.30.