Chloe Sevigny, gravidă la 45 de ani. Actriţa este în luna a cincea de sarcină

7 ianuarie 2020   Vedete

Actriţa din The Snowman aşteaptă un copil cu iubitul ei, Sinisa Mackovic, dorectorul unei galerii de artă

Chloe este însărcinată în luna a cincea, dar nu a anunţat deocamdată oficial acest lucru. Pozele recente cu ea o înfăţişează, însă cu o burtică proeminentă. Iar cuvintele scrise de ea pe 3 ianuarie, când a subliniat că este recunoscătoare pentru un an rodnic, capătă alt sens acum. Anul trecut, actriţa declara că îşi datorează înfăţişarea tinerească, ce nu lasă să se ghicească vârsta ei reală, faptului că nu a făcut copii. Urmare a acelei declaraţii, mulţi au crezut că Sevigny nu îşi doreşte copii.

Realitatea îi contrazice acum. Iubitul ei, Sinisa, directorul galeriei de artă Karma Art, din New York, a făcut-o oare să se răzgândească? Sau pur şi simplu sarcina este o întâmplare fericită? Cert este că cei doi sunt împreună de anul trecut, iar unele dintre primele imagini cu ei împreună au fost surprinse în august 2019.

Foto: Getty Images

Mai multe