Claudia Pătrăşcanu nu i-a permis lui Gabi Bădălău să petreacă timp cu copiii. "Ea m-a scuipat în ochi, mi-a zis să mă duc la puşcărie sau să mor"

1 martie 2021   Vedete

În urma unei sentinţe judecătoreşti, Gabi Bădălău avea dreptul de a-şi petrece weekendul care tocmai a trecut cu copiii lui care locuiesc la mama lor. Claudia Pătrăşcanu nu a fost de acord, ba chiar au purtat o conversaţie neaşteptată!

Sunt în proces, încă nu s-a stabilit în grija cui rămân cei doi băieţi pe care îi au împreună, nu s-a stabilit custodia lor, şi iată că părinţii nu se înţeleg deloc. Gabi Bădălău urma să petreacă timp cu copiii în acest weekend, să îi ia de la Agigea, din casa în care locuiesc cu mama lor şi să îi aducă la Bucureşti. 

Claudia Pătrăşcanu s-a împotrivit sentinţei judecătoreşti, nu i-a dat lui Gabi Bădălău copiii, dar, conform spuselor lui, au purtat o conversaţie nu tocmai plăcută.

" A ieşit în schimb Claudia, care a făcut in faţa porţii locuinţei sale de la Agigea un scandal monstru. S-a lăsat cu ţipete, dar şi cu “ un scuipat în ochi” primit în plină figură de către Gabi Bădălău.“ Era week-end-ul meu, trebuia să iau copiii vineri şi să-i duc duminică înapoi. Claudia nu a binevoit să-mi dea copiii şi cam asta s-a întâmplat. Băiatul cel mare mi-a zis că vrea să mai stea la mami. Şi băiatul cel mic a zis că el vrea să stea la mine. Cel mic mi-a zis apoi că pe cel mare îl învaţă Claudia să zică că nu vrea să stea la mine.

Copiii au intrat în casă şi nu au mai ieşit de acolo. Eu am stat la maşină 40 de minute şi ea m-a blocat pe telefon. Am sunat-o de pe telefonul şoferului ca să mă lase să-mi iau la revedere de la copii. A ieşit ea la poartă în mare scandal şi ţipete şi a făcut acel gest: m-a scuipat în ochi! Ea se aştepta să reacţionez, dar m-am abţinut. Apoi mi-a zis să mă duc la puşcărie sau să mor. Eu nu ştiu ce vrea femeia asta", a declarat Gabi Bădălău la Xtra Night Show.

Claudia Pătrăşcanu are un nou dosar

Gabi Bădălău i-a făcut un nou dosar Claudiei Pătraşcanu. “Am apelat la Protecţia copilului, dar vineri la ora 5 nu mai era nimeni. Nu mai am cui să mă adresez pentru că doamna de la asistenţă socială nu se mai ocupă de caz, deoarece Claudia i-a făcut plângere penală. I-am făcut un dosar de nerespectare a ordonanţei judecătoreşti”, a mai declarat Gabi Bădălău, la Antena Stars.

Foto: Facebook

Mai multe