Codin Maticiuc îşi doreşte încă un copil. S-a gândit chiar şi la adopţie. Ce spune despre căsătorie

18 noiembrie 2020   Vedete

Codin Maticiuc este cel mai fericit de când a devenit pentru prima oară tată. Smaranda îi umple inima de bucurie. Se gândeşte chiar şi la al doilea copil, chiar şi la adopţie. 

Fiica lui Codin Maticiuc a venit pe lume în data de 4 aprilie 2019. Smaranda e bucuria familiei, e minunea pe care toţi o aşteptau de ani de zile. Iată că recent actorul a dezvăluit că-şi doreşte să devină din nou tată. Codin Maticiuc a vorbit despre al doilea copil.

„Da, ne dorm şi alţi copii. Mult. Ne dorim să şi înfiem”, a declarat Codin pentru Ciao. Acesta o ţine departe de lumina reflectoarelor pe partenera sa, pe mama Smarandei. 

Cu toate acestea, actorul nu-şi doreşte să-şi oficializeze relaţia cu cea care l-a făcut tată. „Nu cred deloc în căsătorie. Nu numai că nu contează, dar aruncă o presiune negativă asupra relaţiei. Vreau să mă trezesc în fiecare zi şi să simt că e opţiunea mea să rămân în relaţia în care mă aflu.", a mai declarat el. 

Codin Maticiuc a fost infectat cu coronavirus

"Părerea mea despre covid19 Nu mi-a cerut-o nimeni, poate nu va interesează dar eu mi-o exprim oricum. În primul rând acest virus există (Jesus Christ nu-mi vine să cred că trebuie să încep cu asta). Există dar este mai puţin nociv şi mai puţin transmisibil de cât s-a crezut la început. Ca a fost prost evaluat sau că a suferit deja o mutaţie, greu de spus. TOTUŞI el încă are un procent de victime sigure: oameni în vârstă, oameni cu alte probleme de sănătate. Nu toţi au norocul meu şi al familiei mele pentru care covid19 a fost cea mai uşoară răceală din viaţa noastră.", a scris el pe Facebook.

Foto: Facebook

Mai multe