Connect-R: “În prima zi din Asia Express am vrut să plec acasă”

2 iunie 2021   Vedete

 Au plecat cu gândul să căştige, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu realitatea din Asia Express. Deşi au plecat cu gândul că este imposibil să nu se descurce, Shift şi Connect-R şi-au schimbat complet părerea odată cu primul pas făcut pe Drumul Împăraţilor.

“O să iau cu mine o poză cu Hagi şi asta sigur o să mă ajute la autostop. E imposibil să nu ne înţelegem cu ei. Avem speranţă că în unele seri vom găsi chiar şi o pensiune sau un hotel la care să stăm. N-avem noi condiţie fizică, dar pe psihic stăm foarte bine”, spuneau cei doi cu câteva zile înainte de plecare. Primul autostop, prima misiune şi prima noapte de căutat cazare le-au dat însă planurile peste cap. “Nu ne aşteptam să fie chiar aşa. În momentul ăsta nici măcar nu ne mai amintim de confortul de acasă”, spune Shift. “În prima zi de Asia Express eu am vrut să plec acasă. Cu turcii e imposibil să te înţelegi, nu vorbeşte unul o boabă de engleză, iar autostopul e un coşmar. Rucsacii pe care îi cărăm au cel puţin 17 kilograme. Eu mi-am aruncat tot din el, o să vedeţi şi în emisiune. Am decis să ne numim echipa Gambă pentru că la cât am mers pe jos ni s-a dublat dimensiunea picioarelor de când am ajuns aici”, a mărturisit Connect-R.

Connect-R şi Shift, Mihai şi Elwira Petre, Lidia Bluble şi sora ei, Estera, Patrizia Paglieri şi fiul ei, Francy, Cosmin Natanticu şi soţia lui Eliza, Alexandra Ungureanu alături de mama ei, Cuza şi Emy de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir şi fiica ei, Maria Speranţa şi Lorelei şi Zarug, două nume celebre în zona digital, sunt cele nouă perechi dornice de aventură şi adrenalină.

Mai multe