Deşi Vulturii au câştigat imunitatea la "Survivor", ambele echipe au avut de pierdut. CRBL a fost eliminat: "Nici nu-mi pot să-mi imaginez că ăsta a fost ultimul meu traseu"
Vădit afectat de decizia producătorilor celui mai dur reality-show, artistul a fost nevoit să-şi ia "la revedere" de la colegi, mai înainte de-a avea parte de-o cursă cot la cot cu TJ Miles.
CRBL a trăit unul dintre cele mai neaşteptate momente la "Survivor România". După ce a fost accidentat şi a petrecut mai multe zile departe de tabăra Faimoşilor, care între timp s-a redistribuit, iar el a ajuns să facă parte automat din echipa Vulturilor, artistul s-a văzut nevoit să părăsească insula chiar când credea că s-a recuperat şi că va putea continua să intre pe trasee. Şi asta pentru că, după revenirea lui la Jocul pentru Imunitate, lui CRBL i-a fost din nou rău, iar medicul a decis că el nu poate risca să participe în continuare la această competiţie solicitantă.
"Am început lupta, acum mult timp, alături de Faimoși, și am crezut că astăzi vin să duc lupta Vulturilor alături de ei și că urmează să-mi revin. Într-adevăr, corpul meu nu a fost astăzi pe traseu, nu știu ce se întâmplă, efectiv. Degeaba i-am dat comenzi, nu am fost ascultat. Nu mă simt cel mai bine din lume, dar nici nu sunt pregătit să plec acasă”, a spus CRBL în Consiliul de Nominalizare.
"Am stat mult şi am dorit să mă joc şi mi-am dorit şi-mi doresc în continuare, dar văd că nu mai pot vorbi la prezent, ci la trecut. Mi-am dorit foarte mult finala, de-a mă bucura de tot ce înseamnă experienţa asta "Survivor". Wow! Nici nu-mi pot să-mi imaginez că ăsta a fost ultimul meu traseu, iar acum e ultimul traseu alături de oamenii ăştia, de ei toţi", a mai spus el, stupefiat de decizie.
Vădit afectat de decizia producătorilor, CRBL a ieşit din concurs şi mai înainte de a-şi disputa şansa în faţa fostului său coechipier, TJ Miles - demonstrând, astfel, un spirit de fair-play pe care nu l-a pierdut nici după două sesiuni de "exil".
"E foarte trist pentru mine să plec pe motiv de sănătate, pentru că mai aveam de arătat pe traseu, n-am apucat să lupt şi eu măcar o dată împotriva lui TJ. (...) Am foarte multe regrete care ţin de "Survivor", dar uite că în seara asta, acum realizez că nu mi-a adus atât de mult noroc semnul ăsta de pe maieu".
La finalul serii, nominalizaţii spre eliminare din tabăra Tigrilor sunt Mari Fica, TJ Miles şi Relu Pănescu. Pentru unul dintre ei, aventura "Survivor" se va opri.