Cu se ocupă Leonard Doroftei în Canada: ''M-a durut când, la un moment dat, parcă eram considerat un cerşetor"
Dezamăgit de condiţiile din România, Leonar Doroftei a lăsat totul în urmă şi a luat-o de la capăt în Canada. Acolo, sportivul are afaceri imobilare, dar activează şi ca antrenor la o sală de box.
„E un domeniu în care am căutat să investesc. E destul de bine. Nu mă plâng”, spune Doroftei pentru Prosport.
„Fac exact ceea ce mi place şi asta contează cel mai mult. Pot să spun că sunt un om fericit. Am o familie minunată. Fiul meu, Alex, a terminat Facultatea de Fizică de la Măgurele. Pe perioada studiilor s-a întreţinut singur în ţară. Mi-a spus că nu are nevoie de nici un ajutor. Este un bun specialist şi în computere.
Adrian, băiatul cel mare, lucrează aici, la Montreal, în imobiliare. Câştigă foarte bine, iar Vanessa este încă la şcoală. Suntem o familie fericită, asta vă pot spune cu siguranţă”, precizează Doroftei.
Îi e dor de ţară, dar nu poate uita lucrurile trăite aici. „N-aş fi plecat niciodată. Dar acolo trebuie să fi un adevărat şacal ca să răzbeşti. M-a durut când, la un moment dat, parcă eram considerat un cerşetor. Şi n-am cerut niciodată cuiva ceva. Dar pe banii tăi să fi văzut aşa, e dureros.
Eu cred că dacă dacă vin acum în ţară, nu mai plec. Atât de mult îmi lipsesc oamenii de acolo. Atât de mult îi iubesc oe românii mei. Bine măcar că aici, în Canada, sunt înconjurat de români. Mă simt că acasă”, a adăugat el.