Cum a început povestea de iubire dintre Catherine Zeta-Jones şi Michael Douglas?

25 septembrie 2018   Vedete

Acum mai bine de 22 de ani drumurile lor în viaţă s-au încrucişat! Au un mariaj solid, o relaţie de cuplu la care mulţi visează, doi copii frumoşi, iar astăzi îşi sărbătoresc, la comun, zilele de naştere. Catherine Zeta-Jones a împlinit 49 de ani, în timp ce Michael Douglas a ajuns la venerabila vârstă de 74 de ani. Au ajuns, aşadar, în perioada în care culeg roadele muncii şi iubirii lor. Dar, îşi mai aminteşte cineva cum a început totul?

În 2001, Catherine povestea, într-un interviu pentru CNN, că întâlnirea lor s-a produs la insistenţele lui Michael Douglas. ”Ne-am văzut, în 1996, la Deauville Film Festival. Mi s-a spus că Michael Douglas vrea să mă întâlnească. Eram puţin emoţionată, căci nu ştiam de ce vrea să mă cunoască. Culmea e că m-am întâlnit, din întâmplare, pe lobby-ul hotelului lui şi a trecut fix pe lângă mine. Îmi amintesc că i-am spus fratelui meu, care era acolo la acea vreme: <<Se pare că nu era aşa de nerăbdător să mă cunoască, căci tocmai a trecut pe lângă mine şi nici măcar nu şi-a dat seama că sunt eu>>”, povestea celebra actriţă despre primul contact cu cel care avea să-i devină soţ.

Catherine Zeta-Jones a relatat şi despre cum s-a desfăşurat lucrurile atunci când au avut ocazia să socializeze pentru prima dată. Se întâmpla cu ajutorul prietenilor lor, Antonio Banderas şi Melanie Griffith, care găzduiau o cină la care erau invitaţi şi ei. „El i-a rugat politicos să fie aşezat lângă mine la o masă foarte lungă, după premiera Zorro”, îşi aminteşte Catherine.

Totuşi, Douglas are o altă amintire legată de prima lor interacţiune. ”Am întâlnit-o la un bar şi am fost un gentleman. După câteva interviuri de presă şi alte obligaţii, ea mi s-a alăturat. După o oră şi jumătate de discuţii i-am zis <<Ştii, eu o să fiu tatăl copiilor tăi>>. Suna minunat, dar ea a spus: <<Ştii ceva, am auzit destule despre tine şi am văzut multe la tine, cred că e timpul să ne spunem noapte bună>>. I-am luat nişte flori şi i-am scris un mesaj prin care îmi ceream scuze, oricum, se pare că a funcţionat în cele din urmă”, a completat actorul.

Tot actriţa este cea care a povestit că au ştiut de la bun început că relaţia lor nu e una trecătoare. ”Nouă luni mai târziu, aveam discuţii îndelungate cu el la telefon, cine uimitoare, şi mereu mă întrebam ”De ce nu suntem noi împreună?”. (...) El cu siguranţă nu voia să fiu o altă fostă iubită de pe lunga lui listă, iar eu clar nu-l voiam pe Michael Douglas ca fost iubit. Ne-am uitat unul la celălalt într-o zi şi ne-am zis <<Noi ne distrăm destul de mult împreună>>”, a mai povestit starul hollywoodian.

Cât despre cererea în căsătorie, Michael îşi aminteşte că a fost cât se poate de amuzantă, întâmplându-se în ajunul Anului Nou, în 1999, la reşedinţa actorului din Aspen. ”Eram amândoi foarte bolnavi, eram răciţi. Şi a zis ”Nu!”.”, a glumit Michael în timpul emisiunii lui Ross King, în 2016. Pe atunci, Catherine primea un inel cu diamant de 10 carate, înconjurat de alte 28 diamante micuţe, estimat la 1 milion de dolari. Pe 8 noiembrie 2010, Douglas şi Zeta-Jones îşi jurau iubire veşnică la celebrul Plaza Hotel, din New York, multe publicaţii numind-o ”nunta anului”, al cărei cost se ridica la 1,5 milioane de dolari.

La nunta lor au participat staruri precum Jennifer Aniston, Sean Connery, Russell Crowe, Danny DeVito, Whoopi Goldberg, Tom Hanks, Goldie Hawn, Anthony Hopkins, Jack Nicholson, Brad Pitt, Meg Ryan, Steven Spielberg, Sharon Stone şi Bonnie Tyler. Pe atunci, Michael Douglas avea 56 de ani, iar Zeta-Jones doar 31.

Mai multe