Cum arăta Andreea Raicu în copilărie: "Mi-aş fi dorit să ştiu că este mândru de mine şi de realizările mele"
A avut o copilărie despre care îi place să povestească, chiar dacă exigenţele impuse de tată său au făcut-o să se lupte de multe ori cu starea aceea de presiune.
‘Una dintre pozele mele preferate din copilărie are atât de multe amintiri şi emoţii adunate....doar închid ochii şi simt libertatea şi bucuria sinceră pe care doar copiii o au si pe care cei mai multi o pierd când cresc. Nu le da voie să moară, bucură-te cât mai mult de ele. Doar aşa viaţa va fi mai frumoasă şi mai uşoară. “Joaca-te chiar şi atunci când lucrurile sunt serioase, nu mai analiza atât, nu te mai gândi la ce ce vor spune ceilalţi sau cum vei arăta,” asta îmi spun mie şi îţi spun şi ţie’’, spune Andreea Raicu pe o reţea de socializare.
Fosta prezentatoare TV şi-ar fi dorit să primească din partea tatălui său mai multe dovezi de afecţiune. “Mi-ar fi plăcut să simt asta de la tatăl meu, să ştiu că sunt importantă şi că mă iubeşte indiferent de ceea ce am făcut. Mi-aş fi dorit să ştiu că este mandru de mine şi de realizările mele şi să ştiu că va fi lângă mine chiar dacă erau momente în care poate nu îmi ieşeau lucrurile. Dar el nu a ştiut să o facă, şi nu pentru că nu mă iubea, din contra. Din atât de multă dragoste pe care nu ştia cum să mi-o arate, îşi dorea să mă motiveze cât mai mult, să fiu cât mai bună. A reuşit, dar a lăsat şi urme, o presiune care m-a urmărit continuu şi cu care uneori mă mai lupt şi în ziua de azi şi pe care pot să o recunosc atât de bine şi la alte fete care au trăit experienţe similare", a scris Andreea Raicu pe blogul său.