Cum arată Dana Săvuică în costum de baie la 50 de ani. A pozat chiar şi topless
Are 50 de ani şi parcă stăluceşte mai intens ca niciodată! Despre Dana Săvuică este vorba, unul dintre fotomodele cele mai cunoscute din România acum aproximativ 20 de ani. Nu a dispărut niciodată din lumina reflectoarelor, întinereşte pe zi ce trece, iar dovadă sunt pozele pe care le-a făcut recent, chiar în costum de baie!
Femeia care a pozat pentru prima dată pe coperta revistei Playboy din România a aniversat la începutul acestui an vârsta de 50 de ani. Dana Săvuică a trecut printr-un divorţ, dar a învăţat din nou să fie fericită. Trăieşte o poveste de iubire: "Omul de lângă mine e foarte diferit. În primul rând, suntem foarte buni prieteni şi ne distrăm foarte mult împreună, râd cu el din toată inima! Pot să vorbesc orice cu el şi nu am teama că, dacă îi spun nişte lucruri, ar putea mai târziu să mi le arunce în faţă, ca să mă facă să mă simt prost sau ca să le folosească împotriva mea.
Apoi, nu e genul de partener care să mă preseze cu telefoane şi mesaje atunci când ştie că sunt ocupată. Chiar dacă n-a avut niciodată tangenţe cu lumea showbizului, înţelege tot „bagajul“ unei persoane publice (emisiuni, interviuri, şedinţe foto, evenimente, întâlniri de business) şi-l respectă. Şi şi-a dat seama că pentru mine călătoriile sunt ca o gură de aer proaspăt şi că am nevoie să evadez, să fiu eu cu mine. Aşa că, atunci când i-am spus că vreau să plec singură de ziua mea în Brazilia, la prietena mea, chiar el mi-a cumpărat biletele. Mi-a spus doar: „Du-te şi simte-te bine!“.", ne spunea în exclusivitate vedeta acum ceva vreme.
Iată că acum, în plină vară, vedeta surprinde cu pozele în costum de baie. A ales şi ea ca foarte multe vedete de la noi litoralul românesc. Acolo a apărut Dana Săvuică, la 50 de ani, în costum de baie. Bineînţeles că a făcut furori. Are corpul tonifiat, picioare lungi, frumoase, fără vreo imperfecţiune. Ba chiar a avut curajul să pozeze topless. Şi-a dat sutienul jos pentru a se bronza fără urme.
A fost fotografiată în această ipostază, iar poza a urcat-o pe reţelele de socializare. A primit multe aprecieri de la fani: "Dana, nu te dezminţi deloc. Aceeaşi femeie fără inhibiţii şi super frumoasă". Alţii au fost de altă părere: "Ai o anumită vârstă, ai o fată mare şi nu-ţi mai stă bine să pozezi ca o tinerică. Scuze"
Priviţi imaginile în GALERIA FOTO!
La 50 de ani, Dana Săvuică e adepta intervenţiilor estetice: "Vreau să înaintez frumos în vârstă"
La 50 de ani, Dana Săvuică trăieşte una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa sa. Exclusiv pentru OK! Magazine, vedeta a recunoscut că este adepta intervenţiilor estetice, vrea să fie frumoasă şi la 80 de ani.
Acum te placi mai mult decât te plăceai la 40 de ani?
Da, mă plac. Îmi place acest „je m’en fou“ al meu. Nu mă mai interesează ce spune lumea, mă interesează numai de ceea ce mă bucură şi mă alimentează cu energie pozitivă.
Ce mai ai de retuşat?
Vreau să înaintez frumos în vârstă şi voi face tot ce e necesar să-mi menţin corpul. Am fost recent la Istanbul, la Estetik International, şi am stat de vorbă cu celebrul Doctor B, pe care l-am întrebat ce să le răspund românilor care-mi spun că n-am nevoie de intervenţii, că oricum am îmbătrânit. Şi el mi-a răspuns simplu: „Toată lumea are o casă, o maşină. Casa ţi-o zugrăveşti? Da. Maşina ţi-o speli? Da. Cu ce trăieşti în fiecare zi, cu ce ieşi pe uşă? Cu corpul tău. Corpul tău nu este casa ta, de fapt? Păi, atunci de ce nu-l îngrijeşti şi-l laşi să cadă peste tine?“. Mi s-a părut genială percepţia asta. Aşa că de ce să nu am grijă de corpul meu? De ce să nu înaintez în vârstă dându-i ceea ce are nevoie? De exemplu, mi-am refăcut complet dantura. Multă lume zice: „A, a vrut să aibă şi ea zâmbet hollywoodian“. Da, am vrut, de ce nu? Dar multă lume nu ştie că eu aveam probleme ocluzale, paradontale, dinţii migraseră, aveam nişte plombe care trebuiau schimbate… Aveam probleme care s-ar fi agravat odată cu înaintarea în vârstă, iar medicul Ada Epistatu m-a convins cât de importantă e o dantură sănătoasă.
Foto: Instagram