Cum arăta Horia Brenciu la prima emisiune în televiziune

4 octombrie 2021   Vedete

De la debutul lui în televiziune s-au risipit ceva ani. Horia Brenciu îşi aminteşte că nu a reuşit să doarmă deloc cu o noapte înainte. Amintirile îl copleşesc astăzi. Avea 21 de ani  şi multe visuri de împlinit.

“3 octombrie 1993… Prima mea apariţie oficială pe postul public de televiziune s-a produs într-o duminică, direct in prime time, acum fix 28 ani! Era Robingo, prima licenţa internaţională din România a unui format de televiziune străin. Imi amintesc perfect că nu dormisem deloc, cu o noapte înainte, iar toate cuvintele pregătite pentru începutul emisiunii s-au evaporat brusc, imediat cum mi-am auzit numele. Aveam 21 ani. Restul e… istorie”, spune Horia.

Tot în televiziune, artistul şi-a cunoscut şi soţia.

“Ne-am cunoscut în TVR, cu sute de ani în urmă. Am făcut paşi multi până să devenim un cuplu. Şi unul, şi celălalt. Alice mi-a fost producător de trei ori, la TVR în 1999, la Naţional TV în 2004 şi la Pro TV în 2006. Ultima experienţa ne-a apropiat şi mai mult. Chiar dacă au existat perioade mai puţin bune, le-am depăşit cu zâmbete, cu înţelegere, cu generozitate şi multă iubire’’, povestea Brenciu pentru OK!

Mai multe