Cum decurge sarcina Laurei Cosoi. Gestul cu care Rita, fetiţa sa, a lăsat-o fără cuvinte
Trăieşte cu emoţie fiecare zi şi abia aşteaptă să îşi strângă în braţe cea de a treia fetiţă. Actriţa recunoaşte că în toată această perioadă cel mai mult a uimit-o Rita, fetiţa ei de nici patru ani.
“10 ani de relaţie şi 7 de căsătorie, două fetiţe acasă şi una pe drum…Toate lucrurile astea sunt pentru noi un miracol şi un vis împlinit. Suntem foarte recunoscători că la 40 de ani eu şi Cosmin la aproape 46, aşteptăm ca la vara să vină în familia noastră cel de-al treilea copil. De la început ne-am dorit o familie mare, cu copii mulţi şi lucrul asta se întâmplă deja. Rita şi Vera sunt foarte fericite că vor avea o surioară, pe care şi noi aşteptăm cu mult entuziasm să o cunoaştem.
M-au întrebat unele persoane dacă nu ne doream şi un băiat. Din punctul acesta de vedere şi eu şi Cosmin am gândit de fiecare dată la fel – ne dorim ce ne da Dumnezeu şi ne bucurăm să fie copilul sănătos!
Ca o curiozitate – deşi cred că nimic nu e întâmplător pe lumea asta – cele 40 de săptămâni se împlinesc fix în aceeaşi zi când s-au împlinit şi la sarcina cu Rita, în iunie. Dar, bineînţeles, naşterea naturală nu o poţi controla. Rita a venit pe lume bine şi sănătoasă la termen. Să vedem cum va fi de dată asta. Evident că aş vrea să nasc tot natural şi preferabil nu pe 11 iunie, de ziua Ritei! Asta nu ştiu cum o s-o fac. O să-ncerc să „mă abţin”
Laura recunoaşte că s-a simţit mai rău ca la primele două sarcini. “Dacă primele două sarcini au fost cumva asemănătoare, de dată asta a fost diferit, în sensul că în primul trimestru mi-a fost mai rău. Nu am stat la pat, am putut să-mi văd de treaba, dar a trebuit să suport o stare de greaţă continuă. Culmea, asta nu se întâmplă de dimineaţă, ci de pe la 12 până seară, când mă culcăm. Iar dacă în trecut ghimbirul era aliatul meu, acum chiar şi ingredientul asta minune a fost frecvent depăşit de situaţie. Dacă mâncăm îmi era greaţă, dacă nu mâncăm, la fel. Au fost momente destul de delicate, pentru că am avut repetiţii şi am fost şi în turneu prin ţară. Aşa că am încercat să gestionez situaţia cât am putut de bine că să nu mi se facă rău pe-acolo, pe unde eram. Avem tot timpul ceva la mine să ronţăi şi de dată asta m-am descurcat bine cu limonadă cu ananas. Mâncăm felii de ananas, beam compot de ananas şi îl combinăm şi cu lămâie”.
Deşi multe lucruri au surprins-o la cea de a treia sarcină, gestul Ritei a lăsat-o fără cuvinte.
“Foarte stranie a fost situaţia cu Rita, care părea că ştie ce se va întâmplă, într-un mod total inexplicabil nouă. S-a petrecut imediat după ce am rămas însărcinată, când numai Cosmin ştia. Într-o seară, eram pe canapea, la televizor, iar Rita a venit lângă mine, şi-a pus urechea aproape de burtă şi a zis: „Mami, aici e un bebeluş! Auzi cum îi bate inima!” Am fost şocaţi! Am rămas fără cuvinte şi eu şi Cosmin, cu atât mai mult cu cât nu purtasem nicio discuţie. Oricum, nici n-am mai deschis subiectul până de Crăciun. După ce am făcut bradul şi am împărţit cadourile, le-am dat vestea fetelor. Bineînţeles, Rita s-a bucurat foarte tare. A avut o reacţie surprinzătoare pentru un copil de nici 4 ani. Şi acum e mereu atentă cu mine şi cu „surioara din burtică”. Vine tot timpul să îi asculte inima şi în toate desenele pe care le face apare şi ea. I-a spus şi Verei vestea cea mare, cum că o să aibă şi ea o surioară! M-am gândit multă vreme la întâmplarea cu Rita, deşi pentru unele lucruri nici nu ştii ce explicaţie e posibilă. Există o vorba care spune că unii copilaşi îşi cheamă fraţii sau surorile. Poate, cine ştie, chiar aşa o fi!”