Cum încearcă artista Corina Chiriac să nu se îmbolnăvească de coronavirus
Corina Chiriac are convingerea că a găsit remediul cu care poate ţine coronavirusul la distanţă. Artista a detaliat fiecare pas pe care îl urmează.
„Pentru că suntem în anotimpul „răcelilor” vreau să vă amintesc un leac fără vârstă pe care îl practic eu şi care este un excelent AntiCovid. Răceala este o hipotermie, deci trebuie înainte de toate să reîncalzim corpul. Dacă deja ne curge nasul, ne ustură ochii şi ne “tin” muşchii spatelui, trebuie să încalzim capul. Iată cum mă vindec eu şi ce “secrete” folosesc”, scrie Corina Chiriac pe contul ei de Facebook.
Solista a explicat apoi cum decurge întreaga operaţiune.
“Seara, dupa ce am aerisit, fierb apă într-o cratiţă, cu frunze de mentă, levănţică sau frunze de ceai. Adaug în apa fierbinte o aspirină şi mă asigur că s-a topit. Dau cu cremă în jurul ochilor şi pe faţă, mă leg cu o basma de bumbac pentru că voi transpira şi mă ” împrietenesc” câteva minute cu temperatura apei fierbinţi” Mă acopăr cu un prosop mare şi gros, apoi mă aplec peste apa fierbinte. Stau deasupra apei 30, 40 de minute. Inspir pe nas, şi pe gură, pe rând. La peste 56 de grade, virusul Corona moare. În final, mă usuc pe păr, schimb basmaua cu o caciuliţă şi pun un prosop uscat în jurul gâtului. Dorm cât mai infofolită, intr-o cameră încalziă, iar a doua zi caut să nu ies în frig”, a mai spus solista.