Cum luptă Dana Rogoz cu coronavirusul: "Acum o săptămână râdeam de cei care îşi făceau provizii"
Însărcinată în şapte luni şi jumătate, Dana Rogoz recunoaşte că a schimbat tactica după ce numărul celor afectaţi de conoravirus a crescut vertiginos. Actriţa mărturiseşte că a mers să facă mai multe cumpărături, tocmai pentru a evita pe viitor intrările în magazine.
"Acum o săptămână râdeam de cei care îşi făceau provizii. Iar ieri, cu masca pe faţă!, îmi puneam câteva conserve de ton în plus, făină şi mălai în coşul de cumpărături. Eu eram dintre cei care fac cumpărături zilnice: mergeam în supermarket pentru doi ardei şi un castravete, să am tot timpul cât e necesar, să nu fiu nevoită să arunc prea multe etc. Dar ieri am schimbat tactica, fiindu-mi cumva ruşine de mine. Nu mi-am făcut stocuri pentru o lună, dar am luat tot ce cred că ne-ar fi de folos pentru o săptămână macar, ca sa evităm intrările mai dese în magazine. O să fac o comparaţie care descrie mai bine ce simt. Ştiţi cum e când mergeţi la un concert în aer liber şi la început toată lumea stă pe iarba şi vede de jos scena. Şi la un moment dat cei din faţă încep să se ridice. Iar tu din spate începi să strigi: "staţi jos, staţi jos!", până când te ridici şi tu în picioare, căci vrei să vezi, iar apoi şi cei din spatele tău. Aşa simt că se întâmplă şi acum. Dincolo de grija pe care o avem cu toţii pentru virus, ajungem să fim nevoiţi să luăm şi alte măsuri de teama că nu ştim ce efecte vor avea acţiunile celorlalti. Asta nu înseamnă că nu sunt în continuare dintre cei mai calmi în grupul meu, gravidă fiind'', a scris Dana pe Facebook.