Cum petrece Bursucu sărbătorile de iarnă. A muncit din greu pentru emisiunile de la Kanal D şi şi-a văzut rar familia

18 decembrie 2020   Vedete

Bursucu e foarte concentrat asupra carierei sale, asupra emisiunilor pe care le prezintă la Kanal D! Sărbătorile le dedică familiei, fetelor frumoase pe care le are acasă!

Partenerul lui Teo Trandafir de la "Teo Show" şi cel care învârte "Roata norocului" la Kanal D are un sfârşit de an plin de filmări. Bursucu, adică Adrian Cristea (33 de ani) pe numele lui real, a lipsit câteva zile de la filmările emisiunii cu Teo Tranndafir şi toată lumea s-a îngrijorat.

Cum a fost 2020 pentru tine?

Bursucu: În ciuda tuturor problemelor generate de pandemie, anul acesta, pentru mine a fost unul cu realizări. Pe plan personal copiii sunt fericiţi, sănătoşi, şi eu şi iubita mea la fel, oamenii dragi, ceea ce este o mare bucurie pentru mine. Din punct de vedere profesional, cele două emisiuni, "Teo Show" şi "Roata Norocului", au mers în continuare şi sunt extrem de apreciate de public. Proiectele din vară de pe litoral au fost şi ele un succes, dar 2020 a fost un an cu multe provocări şi pentru mine, ca pentru toţi ceilalţi oameni. Fireşte că e dificil să trăieşti în acest climat general de incertitudine, mereu atent să nu te îmbolnăveşti, mereu atent să îi protejezi şi pe ceilalţi. Îmi doresc ca lumea să revină la normalitate cât mai repede posibil.

Ai lăsat-o pe Teo să prezinte emisiunea cu Mihai Mitoşeru şi toată lumea s-a îngrijorat din lipsa ta. Cum comentezi?

Da, le mulţumesc oamenilor pentru grijă, dar am lipsit motivat, am fost implicat în filmările pentru Revelion. Le-am pregătit surprize foarte mari pentru noaptea dintre ani!

Ne poţi spune ce pregăteşti, de fapt?

Vor fi foarte multe suprize pentru telespectatori. Distracţia la superlativ, muzică live, momente inedite, dans şi bucurie, toate acestea vor transforma noaptea dintre ani într-o poveste magică pentru telespectatorii Kanal D. La trecerea dintre ani, Kanal D îşi invită telespectatorii în faţa micilor ecrane, cu o noapte de Revelion prezentată alături de Ana-Maria Barnoschi, menită să le aducă românilor mult noroc în anul ce vine, bucurie şi voie bună! Moldovenii, Pepe, Theo Rose, Jean de la Craiova, Jador, Mitoşeru sunt câteva dintre vedetele care vor fi prezente, în această seară magică alături de telespectatori. Muzica, dansul şi foarte mult umor de calitate, ne vor face să păşim, în Noul An, cu zâmbetul pe buze şi sufletele pline de bucurie!

Tu ce vei face în noaptea de Revelion?

Cu siguranţă voi sta acasă, alături de fetele mele, şi vom face o petrecere în pijamale. Şi voi urmări Revelionul de la Kanal D.

Citeşte continuarea interviului pe click.ro, chiar aici!

Mai multe