Cum se înţelege fiica Andreei Marin cu noul iubit al vedetei? „E simpatic ce se întâmplă“

27 iunie 2019   Vedete

De aproximativ doi ani, Andreea Marin trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Adrian Brâncoveanu, consulul României în Libia, bărbat ce este mai tânăr decât vedeta.

Deşi relaţia lor este destul de lungă, prima apariţie oficială au avut-o în luna februarie a acestui an, atunci când Andreea Marin şi Adrian Brâncoveanu au participat împreună la un eveniment desfăşurat în Braşov.

Iar acum Andreea Marin a oferit, într-un interviu pentru revista Viva, detalii despre momentele pe care le petrece împreună cu fiica ei, pe care o are cu Ştefan Bănică, şi cu Adrian Brâncoveanu, alături de care locuieşte în aceeaşi casă de aproximativ un an.

„Cu dragoste îmi privesc copilul şi îmi iubesc bărbatul. Seara a început să devină nelipsită bătaia cu perne. Eu sunt mai dură aşa ca mamă şi pun limite, pentru că ar exploda întreaga casă dacă mă iau după cei dragi. Nu ştiu care e mai copil, Violeta sau Adi, dar e simpatic ce se întâmplă. E plăcut! Avem o casă veselă. Plănuim şi o vacanţă în trei, dar încă nu am ales o vacanţă, ştiu că vom alege un loc însorit“, a spus Andreea Marin.

Mai multe