Cum se înţelege Raluca Moianu cu fiica de 16 ani: “Adolescenţa este o perioadă complicată"

16 iunie 2021   Vedete

Raluca Moianu are o fiică superbă. Mara are 16 ani şi vrea să devină medic, ca şi tatăl ei, Marius Ancuţa, care s-a stins în urmă cu trei ani.

„Mara îi seamănă tatălui ei foarte tare, şi nu doar fizic. E microbistă convinsă, înainte de pandemie îi plăcea să meargă pe stadion. Spune că va fi medic, ca tatăl ei. Doar că ea îşi doreşte să facă pediatrie, nu stomatologie. Îi plac copiii şi ar face orice să îi ştie bine, sănătoşi”, a declarat Raluca pentru impact.ro.

Vedeta recunoaşte că adolescenţa e o perioadă dificilă, dar relaţia sudată dintre ele le ajută să treacă peste hopuri. “Adolescenţa este o perioadă complicată. Ca părinte trebuie să ai extraordinar de multă răbdare, dar eu sunt fericită că mă înţeleg cu ea. Suntem într-un echilibru. Eu sunt un om răbdător.

Ea spune că nu ştie ce ar face dacă n-aş avea atâta răbdare cu ea. Ştie uneori că e explozivă, dar îşi trage de seamă şi relaţia noastră e una bună, adică reuşim să ne înţelegem ca oamenii. E foarte important”, a spus Moianu la TVR.

Mai multe