De ce merge Andreea Antonescu atât de des în America: "Nu cred că nu există om care să nu aibă probleme"
Andreea Antonescu a ajuns să petreacă mai mult timp în America decât în România. Artista susţine că motivul nu are legătură cu fostul său soţ, Traian Spak, care locuieşte acolo, ci cu oamenii pe care i-a întâlnit.
"De fiecare dată când m-am întors din State mi-a părut tare rău. Nu ştiu, e un alt feeling, un alt sentiment. Este vorba de oameni, care au mult mai multă încredere în ei, care sunt liberi, care sunt visători, care ştiu că toate visele devin realitate, e vorba de optimismul fiecăruia, de vibe-ul pe care îl simţi.
Din păcate, întotdeauna am considerat că noi suntem nişte persoane încrâncenate, pe care le remarci pur şi simplu mergând pe stradă, cu capul în pământ, oarecum trişti, lucru pe care în State nu le simţi, nu le vezi. Acolo toată lumea e cu zâmbetul pe buze. Nu cred că nu există om care să nu aibă greutăţi, probleme, dar totul ţine de modul prin care reuşim să trecem peste ele", spune Andreea Antonescu pentru WOWbiz.ro.
Artista recunoaşte că şi fiica ei e îndrăgostită de America. Ba mai mult, Sienna şi-a propus să studieze acolo.
"Sienna cred că preferă America. A petrecut mare parte din viaţa ei acolo, a fost crescută încă de micuţă. Ea a mers şi la grădiniţă în America şi s-a regăsit oarecum în ceea ce se întâmplă în State. Pe de altă parte, este legată şi de România, sunt lucruri pe care le preferă, sunt oameni cu care are anumite relaţii, colegii de la şcoală. E copil la urma urmei. Unde mergi cu ea şi unde o duci, unde îi creezi o atmosferă frumoasă, acolo se simte bine. Dar, pe de altă parte, poate nu ştiu, şi în Vegas şi în L.A., clima este una mult mai caldă şi atunci se bucură de mult mai multe activităţi acolo, decât a reuşit să se bucure în România”, a mai spus solista.