De la ea a moştenit frumuseţea! Mama lui Naomi Campbell, superbă în tinereţe, dar şi acum, la 69 de ani

21 mai 2021   Vedete

Zilele trecute, supermodelul Naomi Campbell a făcut furori pe social media după ce a anunţat că a devenit mamă la vârsta de 50 de ani.

Fără să dea amânunte despre acest eveniment important din viaţa ei, frumoasa de culoare a postat o fotografie cu picioruşele fetiţei sale, mărturisind că este onorată să-i fie mamă.

Ieri, continuând pe acelaşi model mamă-fiică, Naomi a postat pe Instagram o fotografie veche cu ea şi cu mama ei, Valerie Morris-Campbell, dansând la o petrecere. Valerie este acum în culmea fericirii, comentând pe Instagram că este extaziată la aflarea veştii că fiica ei o va face, în sfârşit, bunică.

Mama lui Naomi, o dansatoare de origine jamaicană, avea doar 19 ani când i-a dat naştere supermodelului, unul care nu şi-a cunoscut niciodată tatăl. Acesta a abandonat-o pe mama lui Naomi pe când aceasta era însărcinată în patru luni, iar Valerie n-a vrut ca fiica ei să-l cunoască vreodată.

Tot ce a ştiut despre acesta este că are orgini chinezo-jamaicane. După ce mama ei s-a recăsătorit, Naomi a primit numele de familie Campbell, al celui de-al doilea soţ al lui Valerie. 

În vârstă de 69 de ani, Valerie, care a lucrat ca dansatoare într-o trupă de dans contemporan şi model part-time, arată minunat chiar şi acum, la seniorat. După cum putem observa din pozele din tinereţe cu mama lui Naomi, este evident cine i-a transmis acesteia genele frumuseţii.

Foto: Instagram

Mai multe