Divele filmului francez, atunci și acum. Cum arată azi Isabelle Adjani și alte Eve ale marelui ecran?
Cinematografia franceză vine la pachet cu numeroase reprezentante ale sexului frumos, care-au încins imaginația bărbaților, de la legendarele Brigitte Bardot și Catherine Deneuve până la numele cu care am devenit familiari în anii 90 și 2000, precum Sophie Marceau sau Isabelle Adjani. Cum le regăsim, acum, pe-aceste Eve rafinate ale filmului francez?
JULIETTE BINOCHE
Sofisticata actriță franceză în vârstă de 59 de ani este de-o eleganță ravisantă pe covorul roșu. Chiar și acum. Pentru talentata actriță, recompensată c-un Oscar pentru rolul din filmul Pacientul englez, timpul parcă a stat în loc.
ISABELLE ADJANI
Frumoasa cu chip perfect și ochi albaștri electrizanți a căzut, ce-i drept, în capcana chirurgiei plastice la vârsta de 67 de ani. Azi, diva franceză care s-a iubit cu Daniel Day-Lewis este o apariție greu de trecut cu vederea pe covorul roșu al evenimentelor, acolo unde alege mereu ținute cu... personalitate.
AUDREY TAUTOU
Cu siguranță, toată lumea îi știe chipul. Tautou a cunoscut faima internațională ca personaj principal în comedia franceză Amélie și actrița franceză a devenit rapid una dintre cele mai promițătoare tinere talente de la Hollywood. Astăzi, Tautou, în vârstă de 46 de ani, preferă rolurile din filmele franțuzești și viața ceva mai retrasă.
SOPHIE MARCEAU
Una dintre cele mai cunoscute Anna Karenine din cinematografie, dar și cea care a interpretat-o pe senzuala Elektra King în seria James Bond, actrița franceză a rămas în aceeași formă (și la aceeași măsură) ca-n tinerețe, deși are 56 de ani. Parcă spunea cineva că franțuzoaicele îmbătrânesc frumos, nu-i așa? Fosta iubită a lui Christopher Lambert sigur o face...
LAETITIA CASTA
Fostul model și una dintre cele mai senzuale actrițe franceze arată minunat la cei 44 de ani ai săi. Și, mai ales, după ce a devenit mamă de patru ori. Aparițiile ei publice sunt din ce în ce mai rare, dar la fel de prețioase ca-ntotdeauna.
Foto: Getty Images, Profimedia