Dorian Popa, izolare în noua casă. Câţi bani a cheltuit artistul pe construcţie şi amenajare
Dorian Popa îşi petrece izolarea în vila de lux pe care şi-a construit-o. Artistul a mărturisit că proprietatatea din Domneşti trece de 300.000 de euro.
”Undeva pe la 250.000 de euro de m-am oprit din numărat, pentru că efectiv m-am speriat. Vă spun sincer, sub ochii lui Doamne-Doamne, că eu nu credeam că o să trec de 200.000 de euro. Planul meu era de fapt între 170.000-180.000 de euro cu toată casa, cu tot cu piscină. Vă daţi seama ce fabule aveam eu în cap. Am sărit bine de cifra de 300.000 de euro, dar este de prisos să mai discutăm asta acum”, a spus Dorian Popa pe canalul său de YouTube.
Acum e fericit, dar în trecut a avut o viaţă grea. Dorian rămas marcat de despărţirea părinţilor. Artistul şi fratele lui au trebuit să susţină atunci partea unuia dintre ei, iar situaţia a fost teribil de dificilă.
"Aveam vreo 15-16 anişori şi lucrurile nu mai mergeau bine între ai mei. Încercam doar să înţelegem ce se întâmplă şi să ne iubim părinţii. În momentul în care am devenit şi eu major lucrurile au devenit mai serioase, pentru că nu mai eram noi implicaţi în mod direct. Am decis să-i luăm partea mamei. Am încercat să fiu cât s-a putut de înţelegător cu tatăl nostru, însă el s-a opus vehement relaţiei dintre noi şi mama ", a povestit artistul la Antena Stars.