Eddie Redmayne regretă că a jucat rolul unei persoane transgender în filmul "The Danish Girl". „A fost o greşeală”
Deşi a fost ovaţionat la scenă deschisă pentru tulburătorul său rol, pentru care a primit şi o nominalizare la Oscar, actorul preferă azi să nu fi apărut într-o asemenea ipostază.
Cotidianul "The Sunday Times" a publicat un interviu realizat cu actorul Eddie Redmayne, în care acesta se dezice de personajul care era cât pe-aci să-i pună pe etajeră o a doua statuetă Oscar. E vorba despre rolul artistei daneze Lili Elbe, în fapt Einar Wegener, printre primele persoane transgender.
Vorbind despre provocarea lansată de regizorul Tom Hooper, Eddie Redmayne spune, la 7 ani de la mult aclamatul film, că "Nu aş mai accepta acum. Am făcut acel film cu cele mai bune intenţii, dar cred că a fost o greşeală”, la vremea respectivă existând şi varianta ca rolul să fie interpretat de un actor transexual.
„Cea mai mare discuţie despre frustrările din jurul distribuţiei a fost din cauză că mulţi nu au avut loc la masă. Trebuie să existe un prag, altfel vom avea tot timpul astfel de dezbateri”, a adăugat Redmayne care, la lansarea filmului din 2015, avea o cu totul altă părere: "Actorii ar trebui să poată juca orice fel de rol, dacă îl joacă cu simţul integrităţii şi al responsabilităţii”.
Interesant este şi că acum Redmayne joacă alături de actriţa Jessie Buckley în producţia „Cabaret”, la Playhouse Theatre din Londra, în rolul unui maestrul de ceremonii, care a fost jucat, de-a lungul anilor, de mai multe ori de actori care aparţin comunităţii LGBTQ..
„Dintre toate personajele pe care le-am jucat vreodată, acesta sfidează cel mai mult tiparele. Aş ruga oamenii să vină să vadă spectacolul înainte de a judeca pe cineva”, a mai spus Eddie Redmayne pentru "The Sunday Times".
Foto: Profimedia