Elena Lasconi a schimbat prefixul. "Am trăit cât pentru mai multe vieți"

20 aprilie 2022   Vedete

Arată cu cel puțin 10 ani mai puțin decât în buletin și face mult mai multe decât acum 10 ani. Cum reușește?

Elena Lasconi și-a sărbătorit ziua de naștere, marcând schimbarea prefixului cu o postare pe Instagram despre cum se simte la... 50 de ani.

Da, ați citit bine, Elena Lasconi a împlinit vârsta de 50 de ani, cu toate că are același zâmbet, același tonus și aceeași siluetă pe care le-a avut întotdeauna. Și, cel mai important, este la fel de implicată în treburile administrației locale din Câmpulung Muscel, unde a fost aleasă în funcția de primar, în urmă cu un an și jumătate, ca pe vremea în care făcea știri și reportaje pentru Știrile ProTV.

Desigur, nu toată lumea o iubește ca primăriță, dar, având experiența anilor petrecuți pe teren, încearcă să schimbe modul de lucru în primărie și, mai ales, modul în care se pune problema în anumite chestiuni administrative.

De ziua ei, Elena Lasconi a postat un mesaj pe contul său de Instagram, în care își manifestă aceeași asumare care a caracterizat-o dintotdeauna: "Dacă ar fi să o iau de la capăt, nu aș schimba nimic", spune ea în deschiderea mesajului pentru fanii internauți.

"În 50 de ani am trăit cu atâta intensitate și pasiune cât pentru mai multe vieți", spune ea referindu-se la cariera jurnalistică, la perioada în care a fost paralizată după ce a fost mușcată de căpușe, la experiența MasterChef, la cele două căsnicii, rolul de mamă și, acum, la rolul de edil al orașului Câmpulung Muscel.

"Sunt ceea ce sunt datorită oamenilor frumoși pe care i-am întâlnit pe tot parcursul acestei călătorii fascinante. Vreme de 50 de ani, am primit atât de multe de la viață. Când am fost dărâmată, am avut pe umărul cui să plâng, când am fost fericită, am avut cu cine să împărtășesc bucuria. Am învățat să iubesc fără să-mi fi propus asta. Ăsta e cel mai mare câștig. Mulțumesc pentru că SUNTEȚI! Vă trimit gânduri bune! Nu le țineți doar pentru voi, dați mai departe! Să vă iubească binele!", a scris ea pe Instagram.

Elena Lasconi este la a doua căsătorie și are o fiică pe nume Oana, care va schimba și ea prefixul anul acesta, împlinind 30 de ani.

FOTO: Instagram

Mai multe