Elena Udrea, la plajă cu logodnicul şi fiica lor. Cât de simpatică e Eva Maria

29 iunie 2020   Vedete

Elena Udrea s-a bucurat alături de familia sa de soare, de mare, preţ de câteva zile. Împreună cu logodnicul, Alexandru Alexandrov, fetiţa lor, Eva Maria, acesta a petrecut clipe unice, în familie, la Marea Neagră. 

Dacă în alţi ani preferau să plece la mii de kilometri de România, în destinaţii inedite, în vacanţe de mii de euro, iată că anul acesta cuplul Elena Udrea - Adrian Alexandrov a ales Marea Neagră. Au luat-o şi pe fetiţa lor şi au atras toate privirile pe litoralul românesc. În urmă cu câteva zile, chiar logodnicul vedetei a publicat pe reţelele de socializare o imagine de la malul mării alături de Elena Udrea şi fetiţa lor. Aşa au anunţat că au părăsit Bucureştiul pentru câteva zile şi de relaxează la mare. 

Ca o adevărată familie, cei trei au pozat împreună, tăticul e cel care o ţine în braţe pe Eva Maria. Micuţa e însă în centrul atenţiei, ea fură privirile. Din punct de vedere fizic îi moşteneşte pe ambii părinţi, este tare simpatică. Mămica este însă ceva mai grijulie, o ţine de mânuţă, îi acordă atenţie mare, nici nu mai priveşte spre aparatul de fotografiat. 

Am reuşit să obţinem chiar şi o imagine în exclusivitate de la malul mării în care protagonistele sunt Elena Udrea şi Eva Maria. Se vede cât de mult îşi iubeşte aceasta fiica, cât de mult timp îi acordă şi cât o protejează. Ştiu cu toţii că ani la rând îşi dorea cu ardoare un copil, pe 20 septembrie 2018 dorinţa devenind realitate, atunci a născut-o pe micuţă. 

Priviţi imaginile cu Elena Udrea şi în galeria foto!

Elena Udrea e mult mai sensibilă de când a devenit mamă

În urmă cu aproximativ opt luni de zile, în emisiunea Teo Show, de la Kanal D, Elena Udrea a mărturisit că a devenit mult mai sensibilă după ce a născut. „Cred că găsesc motive să plâng săptămânal. De când s-a născut Eva, plâng săptămânal, căci văd tot felul de cazuri, cu copii… Ultima oară am plâns când a murit tata. Nu sunt plângăcioasă de fel, dar naşterea Evei m-a schimbat. Când e copilul tău, îl creşti tu, când e acolo şi vezi dacă îi e bine, dacă îi e rău… dacă nu trăieşti asta nu poţi înţelege”.

Foto: OK! Magazine, Facebook

Mai multe