Exagerează sau nu fiica Madonnei? Lourdes Leon şi-a afişat, iar, părul abundent de la subraţ la Met Gala

14 septembrie 2021   Vedete

Este deja binecunoscut faptul că fiica cea mare a Madonnei, Lourdes, este altfel.

În sensul că nu doar că nu se rade la subraţ, ba chiar este mândră de pilozitatea ei pe care şi-o expune de câte ori are ocazia. S-a întâmplat şi seara trecută, la prestigiosul eveniment de fashion Met Gala din New York, acolo unde tânăra de 24 de ani a purtat o ţinută cu influenţe orientale, alcătuită dintr-o fustă lungă şi un sutien, cu vedere la decolteul generos şi cu buricul la vedere.

Dar nu ţinuta ei roz cu inserţii metalice a fost cea care a atras atenţia, ci acel detaliu pe care unii l-ar fi descris, până anii trecuţi, ca fiind neigienic: părul abundent de la subraţ.

Lourdes Leon n-a încercat deloc să ascundă acest lucru, ba chiar şi-a afişat ostentativ părul lăsat să crească natural, într-o încercare de a le face pe femei să-şi accepte corpul şi pilozitatea naturală.

Ne întrebăm dacă au fost mai mulţi cei care au apreciat îndrăzneala fiicei Madonnei sau cei care au fost oripilaţi, încă o dată, de acceptarea inesteticului ca fiind ceva ce trebuie asumat şi apreciat.

Foto: Profimedia

Mai multe