Fiica cea mare a lui Cybill Shepherd îi seamănă extraordinar. Detalii neştiute despre familia marii actriţe!

6 noiembrie 2018   Vedete

Are 68 de ani şi este, încă, o femeie frumoasă. Este vorba despre fosta colegă de platouri a lui Bruce Willis din serialul Maddie şi David, frumoasa blondă cu ochi albaştri pe numele ei adevărat Cybill Shepherd.

Înainte de a deveni actriţă, Cybill a fost un model de renume, cu multe apariţii pe copertele revistelor de modă, însă telespectatorii români o ştiu cel mai bine din serialul cu detectivi care a rulat între 1985 şi 1989.

Din păcate, însă, frumoasa actriţă n-a avut parte de relaţii de iubire pe măsura farmecului ei, dimpotrivă. Cu primul ei soţ, David M. Ford, dealer auto şi proprietar de nighclub a fost căsătorită doar patru ani, din mariajul lor rezultând fiica ei cea mare, Clementine Ford (39). 

Apoi, în 1987, actriţa s-a căsătorit şi a rămas însărcinată cu doctorul Bruce Oppenheim, căruia i-a dăruit doi gemeni, fată şi băiat: Cyrus Zachariah şi Molly Ariel. Şi acest mariaj a sfârşit în divorţ, în 1990. 

Dintre cei trei copii ai interpretei lui Maddie, Clementine nu doar că-i calcă pe urme, ba chiar a avut şi o serie de roluri în producţii importante, precum serialul Tânăr şi neliniştit. 

Dar şi mai interesantă este viaţa personală a fiicei lui Cybill, aflată la al doilea mariaj, cel cu actorul Cyrus Wilcox, cu care are doi copii. Înainte de a se căsătorit cu acesta, însă, Clementine a avut o scurtă relaţie lesbiană cu artista Linda Perry, fosta solistă a trupei 4 Non Blondes. 

Foto: getty images

Mai multe