Fiica lui Gheorghe Hagi debutează pe marile ecrane alături de Constantin Cotimanis şi Ion Dichiseanu VIDEO

1 octombrie 2019   Vedete

La cei 23 de ani ai săi, Kira Hagi îşi dă marele examen în faţa publicului românesc într-o peliculă tulburătoare despre torturile din perioada comunistă.

Într-o ţară în care puţini torţionari au ajuns în faţa justiţiei iar temuţii „securişti” de dinainte de 1989 s-au „evaporat”, filmul Între Chin şi Amin îşi propune să facă cunoscute, mai ales noii generaţii de cinefili, cutremurătoarele torturi de care au fost capabili românii faţă de români în anii de coşmar de la începutul regimului comunist din România.

Cutremurătorul „Experiment de la Piteşti” e una dintre paginile pătate cu sânge ale României pentru care nu s-a căutat niciodată niciun vinovat. E considerat cel mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din ţările est-europene, cu mii de victime. 

la câteva luni după absolvirea cursurilor New York Film Academy, Kira Hagi a primit cel mai important rol de până acum. Fiica lui Gheorghe Hagi va juca într-un film inspirat din "Experimentul Piteşti", unul dintre cele mai negre momente din istoria României.

prezintă povestea unui compozitor, Tase Caraman, care este proaspăt logodit şi ajunge în iadul reeducării din închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase scapă cu viaţă şi compune o „Odă lu Dumnezeu”, iar muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.

Producţia independentă Între Chin şi Amin a lui Toma Enache va avea premiera în seara aceasta la Cinema Pro, Bucureşti.

Pe lângă Ana Pârvu, Vali V. Popescu şi Constantin Cotimanis, care joacă în rolurile principale, precum şi o suită de actori tineri, dar şi veteranii filmului Ion Dichiseanu, Cezara Dafinescu şi Victoria Cociaş, o puteţi vedea şi pe Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, pe care publicul românesc o va vedea în premieră ca actriţă de filme. 

"Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii", spune Kira Hagi, care a fost distribuită în acest rol la câteva luni după absolvirea cursurilor New York Film Academy.

Deja Kira Hagia debutat în teatru cu Martha. Povestea romanţată a unei prinţese, un spectacol contemporan de teatru şi dans, inspirat din viaţa celebrei Martha Bibescu.

Iată şi câteva lucruri pe care nu le ştiaţi despre Kira Hagi, într-un interviu realizat de Corina Caragea:

Foto: Sebastian Enache, Cosmin Popescu

Mai multe