Fiica lui Jennifer Lopez împreună cu fosta soție a lui Ben Affleck, Jennifer Garner. Sunt o mare familie fericită
Nu există resentimente între fosta soție a lui Affleck și J Lo, actuala sa parteneră, cu care Ben s-a logodit din nou.
Relația la maturitate iată că dă roade. Copiii celor doi se înțeleg de minune, iar Emme, fiica divei latino, a fost văzută alături de Jennifer Garner, mama celor trei copii ai lui Affleck și, foarte posibil, viitorii săi frați vitregi.
Ben Affleck a fost văzut de nenumărate ori în compania copiilor: trei ai săi și cei doi gemeni ai iubitei sale, Emme și Max Muñiz, copiii pe care J Lo îi are cu Marc Anthony.
Încet, și Jennifer s-a apropiat de copiii lui Ben, iar planul celor doi logodnici este să-și cumpere o casă mare, cu multe dormitoare, în care toți cei 5 copii să se simtă în largul lor când se reunesc.
Recent, Emme Muñiz, fiica adolescentă a lui Jennifer Lopez, a fost văzută împreună cu Jennifer Garner, fosta soție a lui Ben, și copiii lor, la un eveniment școlar.
Jennifer Lopez și Ben Affleck au sosit și ei la școală, dar mai târziu. Între timp, Emme s-a simțit foarte bine în compania lui Garner și a celor trei copii, Violet (16 ani), Seraphina (13 ani) și Sam (10 ani).
Este prima dată când Jennifer Garner este văzută în compania unuia dintre copiii lui Lopez, ceea ce înseamnă că în familia lor este o armonie de invidiat, la nici o lună după ce cuplul Bennifer și-a anunțat logodna, la aproape 20 de ani mai târziu de la prima cerere în căsătorie.
Bravo lor, o familie de nota 10!