Fiica lui Val Kilmer, Mercedes, îi calcă pe urme celebrului ei tată
Mercedes are 28 de ani şi este fiica actorului din căsnicia cu Joanne Whalley
"Mama mea, actriţa Joanne Whalley, nu m-a împins către showbiz. Nici tata. Părinţii mei au rămas neutri în privinţa alegerilor mele profesionale", spune Mercedes, pentru a explica faptul că a ales singură să facă actorie. "Ei nici nu m-au încurajat, nici nu m-au descurajat. Şi culmea este că şi fratele meu este tot actor", spune Mercedes despre Jack, cu patru ani mai mic decât ea, rezultat din aceeaşi căsnicie, care a durat între 1988 şi 1995.
Astfel, Mercedes le calcă pe urme părinţilor - iar acum atrage şi mai mult atenţia fiindcă joacă în primul ei film alături de tatăl ei: pelicula Playdirt. "M-am îndrăgostit de actorie la 12 ani, când am jucat în Romeo şi Julieta", a continuat ea mărturisirile, declarând că totul a venit natural. Apariţia ei alături de Val Kilmer vine pe un fundal extrem de sensibil - fiindcă acum vorbim despre un celebru actor, cândva printre sex simbolurile hollywoodiene, complet transformat de cancer. Kilmer duce din 2015 o luptă aprigă cu această boală, din caauza căreia a suferit şi o traheotomie, schimbându-şi vocea. "Mă simt foarte bine, mult mai bine decât se aude", a declarat recent actorul, extrem de fericit de apariţia în Playdirt, în care el şi Mercedes interpretează tot un tată şi o fiică. "Am fost la fel mândru ca în ziua absolvirii ei", a spus starul de 60 de ani.
Foto: Getty Images, Instagram