Fiica Oanei Cuzino a împlinit 18 ani. Ce frumoasă e Naomi!
Gata, fiica Oanei Cuzino e majoră! Naomi a împlinit, ieri, 18 ani şi a fost sărbătorită de cei dragi.
Adolescenta are o frumuseţe specială şi a moştenit multe dintre trăsături de la celebra ei mamă. Mai emoţionată ca oricând, Oana i-a transmis fiicei sale un mesaj de suflet. “Pentru mine, cel mai frumos dar al vieţii poartă numele tău, scumpa mea Naomi, cea mai bună, generoasă, talentată şi inteligentă persoană pe care o cunosc! Să-ţi fie bine şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele! Să te bucuri de multă sănătate!”
Oana Cuzino are 49 de ani, dar arată de 30. Prezentatoare emisiunii ''Ce se întâmplă, doctore?'' încearcă să găsească opţiunile cele mai sănătoase şi în materie de alimentaţie. “Chiar dacă şi fructoza este tot un zahăr, nu mă pot abţine de la fructe, şi nici nu trebuie, pentru că de acolo vin enzimele, sursele de vitamine, minerale, avem nevoie de viaţa pe care o conţin fructele crude. În rest, dacă trebuie să mănânc o prajitură alături de alţi prieteni sau când e o aniversare sau cineva te serveşte, şi nu e frumos să refuzi, încerc a doua zi să fiu mai atentă sau să fac mai mult sport’’, spunea vedeta Pro TV pentru Ok!
În general, Oana consumă mai mult peşte, dar în meniul ei sunt integrate şi salatele. ''Cred că asta mi se trage de când eram copil şi am cunoscut o colegă a mamei mele care arăta extraordinar de bine pentru vârsta ei şi mi-a spus că mănâncă doar peşte ca sursă de proteină, alături de legume, fructe şi ce mai consumă.Mi s-a părut wow, deoarece atunci nu erau la modă restricţiile de tip alimentar, regim ţineai doar atunci când erai bolnav, aşa se considera. Mi-a rămas în memorie şi asta a dictat acţiunile mele”.
Vezi această postare pe Instagram O postare distribuită de Oana Cuzino (@oanacuzino)
Vezi această postare pe Instagram