Focoasa Sabrina, superbă în lenjerie intimă! Ce mănâncă interpreta hitului „Boys“ pentru a fi în formă la 51 de ani?
Cântăreaţa italiană Sabrina Salerno este aşteptată la DISKOteka Festival la Timişoara, pe stadionul Dan Paltinusanu, pe data de 31 mai, în prima zi a celui mai mare festival de muzică retro din Europa.
După ce a postat câteva fotografii provocatoare, în care apărea doar în lenjerie intimă, Sabrina, celebra interpret a hitului „Boys“, a avut parte weekend-ul trecut de un Paşte nonconformist.
Preocupată de siluetă sa şi o împătimită a fitness-ului, artista în vârstă de 51 de ani vizitează sala de sport de minimum patru ori pe săptămână, ritual la care a renunţat de Paşte, însă a înlocuit exerciţiile cardio cu o drumeţie prin pădure.
„Am petrecut cu fiul meu Luca şi cu familia, dar am fost şi într-o drumeţie cu prietenii la Cascada Campo Tures. Eu sunt o fire moderată, nu mă abţin de la mâncare, însă nici nu fac excese. Am gustat foarte puţin din bunătăţile de pe masă, pentru că vreau să fiu în formă maximă când mă voi întâlni cu voi, pe 31 mai, la Timişoara. Pregătesc un show incendiar şi sper să ne distrăm impreuna”, a transmis artista publicului român, pe care îl va întâlni la DISKOteka Festival, eveniment ce are loc la Timişoara, pe stadionul Dan Păltinăşanu.
Pizza şi paste, plăceri vinovate
Deşi foarte atentă la ce mănâncă, puţini ştiu că Sabrina are câteva plăceri vinovate, la care cu greu spune nu. „Când eram copil, nu mă puteam abţine de la pizza şi paste cu sos de roşii. Mâncam cum erau gata, înainte să fie aranjată masa de Paşte, şi mereu eram certată pentru asta. Nici acum nu pot să întorc privirea când văd aceste două preparate, au rămas cele două mici plăceri ale mele“, a dezvăluit artista.
Mai multe fotografii cu Sabrina pot fi văzute în GALERIA FOTO