FOTO Elena Băsescu şi Cătălin Tomata şi-au botezat fetiţa

15 octombrie 2018   Vedete

Weekend cu emoţii, dar şi cu veselie pentru cei doi tineri părinţi, care şi-au creştinat fiica.

Duminică, mezina familiei Băsescu, Anastasia, în vârstă de doar trei luni, a primit taina sfântului botez la Biserica Sfântul Elefterie din Capitală. Părinţii ei, Elena Băsescu (38) şi Cătălin Tomata, au fost extrem de emoţionaţi, dar la fel au fost şi bunicii, Maria şi Traian Băsescu, care sunt la al patrulea nepot.

Pentru această ocazie specială, Elena Băsescu şi-a dorit să poarte alb, aşa că a ales o rochie de poveste, în stil princess, cu talie cambrată, fustă în clini şi mâneci bufante, o creaţie realizată de designerul Cristina Săvulescu. Accesorizarea a fost minimală, cu o geantă albă şi sandale aurii.

Cătălin Tomata a optat pentru un costum de zi cadrilat, de culoare gri, la care a purtat o cămaşă şi o cravată roz.

Albul s-a regăsit şi în ţinuta naşei, dar şi a surorii mai mari a Elenei, Ioana Băsescu, şi a fost şi opţiunea Adelinei Pestriţu (o rochie de la Loulou The Brand), invitată şi ea să ia parte la botez împreună cu logodnicul ei, Virgil Steblea.

Printre invitaţi s-au numărat şi Lili Sandu (într-o rochie M. Marquise) cu iubitul ei, Silviu Tolu, dar şi Natalia Mateuţ, Silvia Popescu de la "Bravo, ai stil!" şi Codin Maticiuc.

După slujbă, cu toţii au fost invitaţi să petreacă la Casa Doina, un local cu tradiţie din Bucureşti, decorat cu flori şi baloane în nuanţe de alb, roz şi auriu, şi cu un delicios candy-bar de la Toni Malloni, cu tematică Tweetie - la fel ca şi aranjamentele de pe mese.

Anastasia este al treilea copil al Elenei Băsescu şi primul pe care îl are cu Cătălin Tomata. Mezina fostului preşedinte mai are doi copii din căsătoria cu Bogdan Ionescu, pe Sofia şi Traian.

Mai multe