Fotografii de colecţie cu fetiţa Gabrielei Cristea. Micuţa abia a împlinit un an şi este foarte frumoasă
În urmă cu un an, pe 23 septembrie 2017, Gabriela Cristea şi Tavi Clonda erau cei mai fericiţi oameni de pe planetă: venea pe lume fetiţa lor, Bella Victoria Margot.
Weekendul care abia s-a încheiat a fost din nou foarte special pentru cele două vedete: primul lor copil a împlinit un anişor, iar Gabriela Cristea şi Tavi Clonda i-au rupt turta Bellei Victoria Margot chiar de ziua ei. De la petrecere n-au lipsit vedetele, printre care Oana Roman, Cristi Brancu şi naşii micuţei, Mădălin Ionescu şi Cristina Şişcanu.
Gabriela Cristea şi Tavi Clonda au marcat fericitul eveniment şi pe reţelele de socializare, unde au postat mai multe fotografii de colecţie cu Bella Victoria Margot, care este foarte frumoasă. „Anul trecut am avut privilegiul să trăiesc cea mai frumoasă, caldă, bucuroasă, aşteptată, dorită zi din viaţa mea. În momentul când te-ai lipit de mine, am ştiut că nimic nu a fost prea greu din ceea ce am trăit până atunci, a fost doar calea ce mă îndrepta către ţine. Azi mă uit cu dragoste, bucurie şi speranţa la ţine. Îţi mulţumesc pentru toate lecţiile din anul asta, îţi mulţumesc pentru tot. La mulţi ani, Victoria! La mulţi ani, Margotzica noastră iubita! Victorienii“, a scris Gabriela Cristea pe Facebook.