Fotografii rare cu Amy Winehouse tânără şi în formă, înainte să fie distrusă de droguri

5 octombrie 2018   Vedete

Cântăreaţa britanică care a părăsit această lume în 2011, la doar 27 de ani, revine în atenţia fanilor sau, mai degrabă, memoria ei, cu ajutorul unui album cu fotografii realizate de Charles Moriarty şi denumit Back To Amy. 

Este vorba despre peste 100 de imagini cu o Amy Winehouse la începutul carierei sale, multe dintre aceste fotografii fiind nemaivăzute până acum. 

Ei bine, talentata artistă a cărei viaţă a fost devastată de droguri şi alcool, apare tânără, fără griji şi cu un chip proaspăt, în perioada de dinainte de lansarea albumului ei de debut, Frank, în 2003. 

Pentru realizarea acestei cărţi, autorul a vorbit şi cu mam artistei, Janis, care a comentat pasiunea pentru muzică a regretatei sale fiice şi a fost foarte emoţionată s-o vadă pe Amy înaintea vremurilor ei tulburi, în aceste imagini.

În aceste fotografii o putem vedea pe Amy cu o greutate normală şi cu un chip sănătos, încă nedistrus de droguri, o imagine diferită de cea cu care ne-a obişnuit în ultima perioadă a vieţii sale, când afişa o siluetă anorexică.

Mai multe