Gabriel Cotabiţă şi-a dus soţia tinerică pe litoral. Cât de îndrăgostiţi sunt după 10 ani de relaţie

3 septembrie 2020   Vedete

Sunt împreună de 10 ani şi parcă iubirea lor creşte pe zi ce trece! Despre Gabriel Cotabiţă şi Alina este vorba! Îşi trăiesc iubirea frumos, chiar dacă mulţi nu au crezut în relaţia lor. 

În 2016 i-am văzut în faţa Ofiţerului Stării Civile, dar şi în biserică, atunci au devenit soţ şi soţie. Povestea lor de dragoste a început cu ani în urmă, a continuat frumos, chiar dacă au fost criticaţi. Mulţi spuneau că din cauza diferenţei de vârstă dintre ei relaţia nu o să aibă un final fericit. Iată că s-au înşelat, iată că Gabriel Cotabiţă şi Alina sunt mai fericiţi ca niciodată. 

Cei doi se află acum pe litoral, sunt la relaxare, într-o scurtă vacanţă nu foarte departe de Bucureşti. Artistul a ţinut neapărat să dezvăluie din nou ce soţie minunată are. În cadrul emisiunii "Vorbeşte lumea", acesta a spus cu zâmbetul pe buze: 

„Cu minunata mea soţie (a venit la mare). E un om minunat. De-aia am luat-o de nevastă. Pe mine de Alina mă leagă faptul că ne plac aceleaşi lucruri, aceeaşi muzică.

Mă rog, aceeaşi mâncare. Şi când îţi găseşti o persoană de genul acesta care mai are şi o altă calitate, care te iubeşte necondiţionat, păi atunci trebuie să fii tâmpit să pleci de lângă asta”, a declarat solistul. Iată că încă o dată Gabriel Cotabiţă recunoaşte cât de îndrăgostit este de femeia care i-a fpst alături în cele mai grele momente, când a fost la un pas de moarte. 

Vor avea împreună un copil sau nu? Mulţi se întreabă dacă artistul îşi mai doreşte un moştenitor, mai ales că are trei fiice din mariajul anterior, pe Aela (39 de ani) şi gemenele Eliza şi Milena (33 de ani). Se pare că Gabriel Cotabiţă şi Alina nu-şi doresc copii. „Nici nu se pune problema de un moştenitor. Alina nu-şi doreşte un copil”, mărturisea el. 

Povestea de iubire dintre Gabriel Cotabiţă şi Alina. El are 64 de ani, iar ea 37

Iubirea nu cunoaşte vârste, nu cunoaşte etnii, nu ţine cont de culoarea pielii! Gabriel Cotabiţă şi Alina trăiesc o frumoasă poveste de iubire de aproximativ 10 ani de zile. Sunt mai fericiţi pe zi ce trece, mai îndrăgostiţi, dar cum a început povestea lor de iubire? Nu mulţi l-ar fi văzut pe Gabriel Cotabiţă din nou în postura de mire. Dar iată că s-a întâmplat în 2016, atunci cei doi au spus marele DA, au devenit soţ şi soţie.

Este vorba despre celebrul cântăreţ Gabriel Cotabiţă şi Alina Gabriela Munteanu. Este o diferenţă de 27 de ani între ei, el face parte din lumea artistică, ea nu are legătură deloc cu viaţa mondenă, cum s-au cunoscut aşadar cei doi?

Foto: OK! Magazine

Mai multe