George Clooney, despre Meghan: ”O să sfârşească precum Prinţesa Diana”
Ultimele săptămâni au fost greu de îndurat pentru Meghan Markle. În presa internaţională au apărut mai multe declaraţii, dar şi o scrisoare, prin care se demonstrează că Ducesa a luat, într-adevăr, legătura cu tatăl ei.
Sătul de criticile adresate prietenei lui, George Clooney a făcut o declaraţie surprinzătoare. El a tratat zvonurile la adresa acesteia, dar şi presiunea constantă din partea presei. ”O urmăresc pe Meghan peste tot, este persecutată şi vor s-o scoată ca fiind cea rea din ecuaţie, exact cum au făcut şi cu Diana. Istoria se repetă. Şi ştim cu toţii cum s-a sfârşit”, a declarat actorul hollywoodian, făcând referire la accidentul mortal al Prinţesei Diana, din 1997, când era urmărită de paparazzi.
George Clooney a discutat şi despre posibilitatea de a-i fi naş de botez copilului Ducilor de Sussex. Într-o notă ironică, Clooney a declarat: ”Oh, da, aparent o să fiu naşul de botez al unui copil cu sânge albastru”. Ulterior, el a ţinut să lămurească lucrurile: ”Nu! Sunt tată de gemeni, am suficiente pe cap, cu care să mă descursc.”. Amintim că familia Clooney e prietenă cu cea a Ducilor de Sussex. Actorul hollywoodian şi soţia sa, avocata Amal Alamuddin, s-au numărat printre invitaţii de seamă de la nunta princiară din 2018.