Gigi Bufffon, alături de iubita cu cinci ani mai în vârstă. Aceasta seamănă cu Monica Bellucci!

4 septembrie 2020   Vedete

Portarul echipei Juventus Torino este unul dintre cei mai cunoscuţi fotbalişti din lume.

În vârstă de 42 de ani, sportivul italian de 1,92 m se menţine, încă, într-o formă fizică de invidiat, aşa cum a lăsat să se vadă în timpul vacanţei sale de vară, în compania celei care-i este iubită din anul 2014.

Este vorba despre vedeta de televiziune Ilaria D'Amico, în vârstă de 47 de ani, cu cinci ani mai în vârstă decât sportivul, cu care Buffon este logodit din anul 2017.

Aceasta este mama celui de-al treilea copil al starului italian, un băiat botezat Leopoldo. Ceilalţi doi copii ai lui Buffon provin din primul şi singurul lui mariaj de până acum, cel cu modelul ceh Alena Seredova.

În pozele din excursia lor în localitatea Treschietto, Ilaria afişează un fizic sexy şi voluptuos, pus în evidenţă de un costum întreg negru, cu vedere la decolteul generos al acesteia.

Cei doi au fost însoţiţi în excursia lor de doi dintre copiii lui Buffon şi de fiul Ilariei dintr-o relaţie anterioară.

Foto: Profimedia

Mai multe