Gina Pistol: „Am încercat să nu cad pradă tentaţiilor”

5 august 2019   Vedete

Gina Pistol a ales să se relaxeze în această vară în Grecia. Pe tot parcursul sejurului, frumoasa blondă a încercat să stea departe de tentaţii. ”De cele mai multe ori tind să aleg destinaţii în care mă pot bucura de natură şi de câteva momente de linişte, departe de cotidian. Aşa îmi reîncarc bateriile”.

Deşi organizarea a fost făcută pe ultima sută de metri, vedeta Antenei1 a ales ca destinaţie Lefkada, una dintre cele mai frumoase insule din Marea Ionică. Pe lângă plajele cu apă turcoaz şi nisip fin, renumite pentru peisajul lor unic, Gina s-a plimbat şi pe străduţele orăşelelor, acolo unde, nu doar o singură dată, a fost recunoscută de turiştii din zonă: ”Atmosfera de pe insulă a fost una cu totul şi cu totul specială. Satele pescăreşti, drumurile împădurite cu vedere spre orizont şi spre mare, stilul de viaţă liniştit al localnicilor, ospitalitatea lor, toate acestea au fost absolut fantastice!”, a mărturisit aceasta.

Şi pentru că prin rolul său la Chefi la cuţite este înconjurată şi de delicii culinare, Gina nu a putut sta departe de tavernele greceşti şi de mâncarea tradiţională: ”Bucătăria grecilor este delicioasă! Cu toate acestea, am încercat să nu cad pradă tentaţiilor şi am ales de fiecare dată salate proaspete, legume şi peşte la grătar. Am primit şi câteva secrete de gătit de la gazdele restaurantelor, aşa că m-am întors acasă cu câteva reţete pe care abia aştept să le încerc”, a mai spus Gina.

Mai multe