Amantul lui Kristen Stewart s-a împăcat cu soţia?
După uriaşul scandal al aventurii lui Kristen cu regizorul Rupert Sanders, lucrurile par să revină la normal. R-Patz a fost văzut îmbrăţişând-o pasional pe Stewart, iar Sanders vrea să se întoarcă în braţele nevestei

Ce s-a petrecut exact între Kristen Stewart şi Rupert Sanders? Cert e că orice-ar fi fost, toţi cei patru implicaţi în scandal par că vor să şteargă cu buretele incidentul. Miercuri, Robert Pattinson şi Kristen au fost surprinşi în ipostaze intime lângă piscina noii ei case din Los Feliz (deşi comunicatul de presă care să le oficializeze împăcarea n-a apărut deocamdată). Iar în aceeaşi zi de miercuri, Rupert a fost pozat în timp ce era tandru îmbrăţişat de soţia sa, actriţa Liberty Ross, după ce ieşiseră împreună de la şedinţa de terapie de cuplu la care fuseseră, în Los Angeles. Şi deşi el poartă în continuare verigheta, dar ea nu, surse din anturajul lor spun că amândoi sunt dornici să-şi rezolve problemele şi să-şi salveze căsnicia. Totul e bine când se termină cu bine?
Foto: Reuters