Ashton o imploră pe Demi să-l ierte
Dacă bârfele despre criza maritală prin care trec Ashton Kutcher şi Demi Moore sunt adevărate, cei doi nu par a se grăbi deocamdată la tribunal, pentru divorţ. Mai mult, Ashton a folosit Yom Kippurul, cea mai solemnă zi pentru evrei, ca să
Dacă bârfele despre criza maritală prin care trec Ashton Kutcher şi Demi Moore sunt adevărate, cei doi nu par a se grăbi deocamdată la tribunal, pentru divorţ. Mai mult, Ashton a folosit Yom Kippurul, cea mai solemnă zi pentru evrei, ca să-i ceară iertare soţiei sale aflate în suferinţă, scrie Radar Online.
Mai mult, dovadă pentru acest prilej folosit de Ashton ca să înduplece inima rănită a lui Demi ar sta o serie de poze, publicate în ultimul număr al revistei americane Star, în care soţii sunt surprinşi pe 7 şi 8 octombrie (chiar de Yom Kippur) într-o excursie în natură, în Valea Santa Ynez, lângă Lacul Chachuma, alături de câţiva prieteni, adunaţi în jurul unui foc de tabără. Este doar a doua oară când starurile sunt văzute împreună, de când a izbucnit scandalul aventurii lui Ashton (cu o texană de 23 de ani, pe nume Sara Leal), aventură petrecută pe 24 septembrie, ziua în care ar fi trebuit să aniverseze şase ani de căsnicie cu Demi. Întâlnirea de la Chachuma ar fi trebuit să rămână secretă - dar o femeie care campase în aceeaşi zonă i-a recunoscut şi i-a fotografiat. Nervoasă la vederea fotografei amatoare, Demi a rugat-o să înceteze. "Comportamentul lui Demi arăta clar stres şi nervi din cauza problemelor cu Ashton", a comentat o sursă din cercul de prieteni ai femeii. Aşadar, ce va urma pentru faimoasa pereche?
Foto: Reuters