Brad Pitt se pregăteşte de război

13 noiembrie 2011   Gossip

Nu mai e la vârsta racolării în armată şi nici nu s-a oferit voluntar pentru a merge pe front. Cu toate acestea, actorul s-a dotat deja cu artilerie grea.

Nu mai e la vârsta racolării în armată şi nici nu s-a oferit voluntar pentru a merge pe front. Cu toate acestea, actorul s-a dotat deja cu artilerie grea.

Când şi-a cumpărat castelul din sudul Franţei, mulţi au ridicat din sprâncene. Apoi, când a intrat în rândul colecţionarilor de artă, achiziţionând un tablou pentru suma de un milion de dolari, cei mai mulţi i-au apreciat simţul artistic. Acum însă, când s-a aflat că actorul şi-a cumpărat un tanc din perioada sovietică, s-au găsit câţiva răutăcioşi care să amuze pe seama lui.

Cu toate acestea, Brad Pitt a fost cât se poate de serios când a achiziţionat mobilul militar de tip T-54 din Budapesta, care a fost folosit în timpul filmărilor pentru cea mai nouă peliculă a sa, "World War Z".

Tancul, de 36 de tone, care a fost produs în serie din 1947 şi care a fost principalul mobil de acest fel al armatei sovietice, va fi transportat până la locuinţa din Los Angeles a actorului.

Filmările pentru "World War Z" urmează să fie continuate în Glasgow, Scoţia, iar producţia va fi lansată pentru public în decembrie, anul viitor.

Foto: Daily Mail

Mai multe