Brad Pitt şi-a văzut pentru prima dată copiii după despărţirea de Jolie
Nu mai locuieşte alături de copiii lui de când soţia lui, actriţa Angelina Jolie, a depus actele de divorţ. De atunci, adică din 19 septembrie, Brad Pitt nu a mai avut şansa să-şi vadă cei şase copii.
Şi-a văzut copiii după trei săptămâni
Din fericire, potrivit unei surse citate de revista ”Peple”, actorul în vârstă de 52 de ani a reuşit să petreacă, zilele trecute, puţin timp în compania copiilor lui, pentru prima dată după ce s-a anunţat divorţul de Jolie.
Nu ştim, însă, când anume a avut loc acest eveniment şi nici ce-au făcut în timpul revederii, dar ştim că acesta a fost obligat să accepte ca un terapeut să fie în prezenţa lui în acele momente.
Amintim că Angelina Jolie (41) cere să deţină custodia totală, în timp ce Brad imploră pentru una comună, ca să poată lua parte activ în viaţa copiilor lui. ”Brad îşi iubeşte copiii mai mult decât orice pe lumea aceasta, iar ei sunt cele mai importante persoane pentru el. El va face orice îi stă în putinţă pentru a fi cu ei, acum şi oricând.”, a declarat o sursă pentru publicaţia amintită anterior.
Contactat pentru comentarii în legătură cu vizita actorului făcută celor şase copii, reprezentantul acestui a refuzat să ofere vreo informaţie. Şi Angelina Jolie a păstrat tăcerea în acest timp, angajând o persoană specializată pentru a se ocupa de întreaga situaţie.
Amintim că aranjamentul lor provizoriu expiră pe 20 octombrie, iar atunci Jolie şi Pitt se vor întâlni din nou pentru a discuta despre un program de vizitare şi despre custodie.
foto: arhivă OK!